18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportPonta, despre conflictul cu UDMR: O problemă de stat nu poate fi...

Ponta, despre conflictul cu UDMR: O problemă de stat nu poate fi negociată

Premierul Victor Ponta a declarat că va încerca să găsească orice soluţie posibilă pentru ca relaţia de cooperare corectă cu UDMR să continue în cadrul coaliției de guvrnare, precizând însă că o problemă de stat nu poate fi negociată, relatează Mediafax.

"Am discutat cu amândoi miniştri, şi cu domnul Kelemen, şi cu domnul Corlăţean, o să discutăm din nou miercuri, când se întoarce domnul Hunor Kelemen, de altfel dânşii au vineri o reuniune a conducerii UDMR, şi intenţia mea este de a găsi orice soluţie posibilă pentru ca ceea ce am făcut până acum, adică o cooperare extrem de corectă, să continue. Dar reiterez – şi eu cred în chestia asta, pe care într-un fel a spus-o poate mai puţin diplomatic şi Titus Corlăţean – când e vorba de chestiuni de coaliţie de guvernare, se poate negocia aproape orice, când e vorba de chestiuni de stat, asta nu se poate negocia chiar dacă, nu ştiu, cade Guvernul. Până la urmă, statul român e stat român indiferent ce Guvern are", a spus Ponta.

Ponta a afirmat că a fost deranjat de faptul că dialogul dintre cei doi a fost unul public şi că nu îşi doreşte ca UDMR să iasă din coaliţia de guvernare, adăugând însă că, în acest caz, nu ar exista o problemă de majoritate parlamentară.

Întrebat astfel dacă nu se teme că, în urma acestei probleme, UDMR va părăsi guvernarea, cu amendamentul că, din calcule, în Parlament nu are emoţii deoarece există majoritate şi în condiţiile în care UDMR părăseşte guvernarea, Ponta a răspuns "E corect. Din acest punct de vedere, nu mă tem pentru că nu e o problemă de majpritate parlamentară, dar nu-mi doresc pentru că, aşa cum am crezut şi în 2012, o prezenţă chiar la nivel de Guvern a minorităţii maghiare nu face decât să apropie şi să expună problemele minorităţii maghiare în loc să-i ajutăm pe radicali şi extremişti".

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat demersul MAE legat de iniţiativa cetăţenească a minorităţilor, spunând că este vorba despre o "gândire depăşită", şi a afirmat că a fost pus într-o situaţie "neplăcută", aceea de a fi "ignorat şi umilit", adăugând că miercuri va discuta cu Victor Ponta.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că MAE a greşit amestecând Ungaria în problema iniţiativei cetăţeneşti susţinută de UDMR, în condiţiile în care nu este niciun cetăţean ungar printre iniţiatori.

Întrebat cum se poate repara situaţia, preşedintele UDMR a răspuns că, procedural, "este foarte simplu".

"Agentul guvernamental, aşa cum a depus solicitarea de intervenţie, poate depune o notificare prin care spune că România se retrage din acest proces. Asta am propus eu, în 4 iunie, fiindcă România a depus în 2 iunie această solicitare de intervenţie, am avut atunci o discuţie cu premierul Ponta. A trecut o lună şi eu nu am ieşit în presă, cred că discuţia pe această temă se poartă în coaliţie, dar sigur, nu avem la dispoziţie tot anul şi tot ciclul electoral. Se poate rezolva totul foarte repede, nu am dat un termen, dar lucrurile se precipită şi noi considerăm că în câteva zile putem închide acest subiect, în funcţie de decizia premierului. Miercuri voi fi la şedinţa de Guvern şi avem ocazia de a discuta", a mai arătat liderul Uniunii.

Întrebat, în continuare, cât de departe este dispusă să meargă UDMR în susţinerea punctului său de vedere privind iniţiativa cetăţenească şi dacă se poate ajunge până la ieşirea de la guvernare, Kelemen a spus că este deranjat când cineva nu îl ia în serios.

”Aveam impresia că unii nu m-au luat în serios, am spus de la început că este o chestiune foarte serioasă. Eu am respectat cuvântul dat de fiecare dată faţă de partener, am fost un partener loial, indiferent despre cine a fost vorba. Pe mine mă deranjează când cineva nu mă ia în serios şi crede că îşi poate permite orice şi poate să ia o decizie fără să ne consulte. Nu vreau să răspund la această întrebare deoarece consider că nu trebuie purtată o asfel de discuţie sub presiuni. Ce a apărut în presă cu ameniţări cu ieşirea de la guvernare sunt aprecierile ziariştilor şi analiştilor politici. Premierul cunoaşte foarte bine şi exact poziţia mea, şi va lua o decizie analizând toate datele”, a mai afirmat Kelemen Hunor.

Preşedintele Uniunii a precizat că, vineri, va avea loc şi o şedinţă a Consiliul Permanent al UDMR în care se va aborda şi această temă a iniţiativei cetăţeneşti, „în funcţie de decizia premierului”.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă