16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportPonta, despre DNA: Vă invidiez pentru independența și rezultatele din 2014

Ponta, despre DNA: Vă invidiez pentru independența și rezultatele din 2014

Premierul a asigurat conducerea DNA că buna colaborare a Executivului cu instituţiile din sistemul de justiţie, cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Public, va continua în anii următori.

"Ca fost procuror şi cetăţean al României, nu pot decât să vă felicit şi să vă invidiez pentru independenţa şi rezultatele pe care le-aţi avut în 2014.Şi atunci când a fost nevoie de intervenţii de urgenţă, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, acestea au fost propuse de către instituţiile care reprezintă justiţia. A fost bine că le-am adoptat, chiar dacă după aceea suntem criticaţi că dăm ordonanţe de urgenţă, dar există ordonanţe bune pe care le-am dat la propunerea dumneavostră", a spus prim-ministrul Victor Ponta.

Oportunitatea politică a unei decizii luate de un demnitar trebuie să fie lăudată sau sancţionată de alegători, iar dacă acesta încalcă legea trebuie să fie sancţionat de către Justiţie, a spus premierul Victor Ponta, la prezentarea bilanțului DNA pe 2014.

"Fiind în această formulă, cu reprezentanţii administraţiei publice la cel mai înalt nivel, ai Justiţiei, ai celorlalte instituţii, aş dori să vă rog şi să vă cer sprijinul pentru a lucra împreună în viitor pentru clarificarea legislaţiei şi practicii româneşti în ceea ce în acest moment văd că este pasul următor şi anume clarificarea şi departajarea foarte clară între legalitate şi oportunitate. Cred că dumneavoastră trebuie să sancţionaţi şi o faceţi deja, cu toată asprimea, toate actele de încălcare a legii. În acelaşi timp însă, oportunitatea unei decizii în administraţia publică a demnitarilor trebuie să fie sancţionată de electorat şi există foarte multe blocaje, voite sau nevoite, provocate în cadrul administraţiei publice de această confuzie uneori voită, alteori nevoită, între legalitate şi oportunitate", a spus premierul, în discursul susţinut la eveniment.

În acest context, Ponta a făcut un apel la factorii responsabili în domeniu pentru a găsi împreună rezolvarea acestei situaţii şi a reiterat ideea că decizia politică trebuie să fie sancţionată numai de electorat.

"Cred că lucrând împreună putem să găsim acea legislaţie europeană, modernă, prin care fiecare demnitar sau funcţionar public să ştie foarte clar, dacă încalcă legea, este sancţionat de către Justiţie. Dacă ia o decizie de oportunitate politică este lăudat sau sancţionat de către alegători. Sunt convins că împreună, cu bună credinţă, vom reuşi acest lucru", a spus Victor Ponta.

Cele mai citite

Experiența militarilor ucraineni cu un lansator de rachete românesc: „Am oprit pentru că fierbea”

Artileriștii din armata Ucrainei au vorbit, în permieră, despre experiența lor dobândită pe o armă românească pe care o folosesc în războiul contra Rusiei...

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Adio, Paul Auster. Autorul ”Trilogiei New York-ului” a decedat la vârsta de 77 de ani

Paul Auster, celebrul scriitor american cunoscut pentru romanele sale captivante, poemele și scenariile de film, a încetat din viață la vârsta de 77 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă