18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportPonta, despre Institutul Cantacuzino: Situația este complicată

Ponta, despre Institutul Cantacuzino: Situația este complicată

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că situaţia Institutului Cantacuzino este complicată, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost informat de problemele existente, informează Mediafax.

“L-am informat pe domnul preşedinte despre situţia de la Cantacuzino. E o situaţie complicată pentru că, în 2013, i-am dat ministrului de atunci, Nicolaescu (Eugen Nicolaescu, fost ministru al Sănătăţii-n.r.) banii pe care i-a solicitat, i-a cheltuit şi tot nimic n-au făcut”, a afirmat Ponta.

El a precizat că a propus Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) să preia această instituţie, după ce Guvernul va şterge toate datoriile, dar reprezentanţii UMF nu au vrut.

“Ei vor să ne spună cum să facem noi, dar nu vor să facă ei. Cred că împreună o să găsim o soluţie pentru Cantacuzino, aici ţine însă de faptul că, din 2010, s-a retras autorizaţia şi sunt slabe perspective ca într-un termen foarte scurt să obţină din nou autorizaţie. Deci, între timp, tot o să băgăm bani şi n-o să producă nimic concret pentru piaţă mai repede de un an, un an şi jumătate”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, la ora transmiterii acestei ştiri, Institutul Cantacuzino, după sosire el întâlnindu-se, în curtea instituţiei, cu angajaţi ai Institutului, cărora le-a spus că a văzut că nu se clarifică lucrurile şi că este indmisibil sau exclus ca Institutul să dispară.

Citește și: Iohannis, la Institutul Cantacuzino. Care este motivul vizitei

Şeful statului urmează să viziteze centrul de producere a vaccinului gripal, laboratorul microbiologie moleculară şi laboratorul infecţii nosocomiale şi rezistenţă la antibiotice, laboratorul de infecţii transmise prin vectori, laboratorul zoonoze şi laboratorul infecţii respiratorii virale, precum şi muzeul Institutului Cantacuzino.

Klaus Iohannis urmează să aibă discuţii cu membrii conducerii Institutului Cantacuzino şi va face o declaraţie de presă la finalul întâlnirii, care se preconizează a dura în jur de o oră.

Angajaţii Institutului Cantacuzino au protestat de mai multe ori faţă de situaţia în care se află instituţia, cerând inclusiv susţinerea şi implicarea preşedintelui Klaus Iohannis, pentru împiedicarea desființării institutului.

Oamenii au protestat pașnic, pe trotuar, de-a lungul sediului institutului, fluturând stegulețe naționale și afișând pancarte cu mesaje precum: “Sunt româncă și protejez ce-i al țării mele”, “Milioane de ani de viață și milioane de ani de sănătate, utilizând produsele Institutului Cantacuzino”, “Performanța răsplătită cu ignoranță. Nu suntem de acord”, “Nu desființării Institutului Cantacuzino”, “Românii au mai demonstra-o: Uniți salvăm”, “Apărăm valorile și tradiția. Uniți salvăm Institutul Cantacuzino”.

“Vorbim despre România lucrului bine făcut și despre un institut care: a salvat milioane de vieți, își păstrează importanța în sănătatea publică (în prevenirea și combaterea bolilor infecțioase în cadrul programelor de sănătate publică), este implicat în învățământul medical de înaltă calitate (studenți și medici), este un important centru de diagnostic microbiologic, este una dintre cele mai importante structuri de intervenție în caz de epidemii și atacuri bio-teroriste, de o mare importanță pentru siguranța națională, are un rol esențial în blocarea creșterii prețurilor pentru vaccinuri”, se arată în petiția transmisă președintelui Klaus Iohannis, semnată de angajaţi ai Institutului Cantacuzino.

Totodată, în petiție se amintea de activitatea și rolul institutului: “Cu peste 90 de ani de activitate, Institutul Cantacuzino poate fi considerat simbolul cercetării medicale româneşti. Aici s-au preparat seruri şi vaccinuri pentru combaterea bolilor contagioase (holeră, tuberculoză, poliomielită, tuse convulsivă etc.). Prin tradiție, încă de la înființarea institutului de către profesorul Cantacuzino și prin decret regal (semnat în 1921 de către Regele Ferdinand I), institutul a avut patru roluri esențiale în medicina românească: diagnostic (și intervenție în sănătatea publică), producție, cercetare și învățământ”.

La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să “pună institutul pe linia de plutire”.

Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a analizat, pe 17 martie marţi, situaţia Institutului Cantacuzino.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu a declarat că doreşte găsirea unei soluţii “fără să ne minţim”, arătând că Institutul Cantacuzino este într-o situaţie gravă, având datorii importante şi conturile blocate. Ţucmeanu a precizat că problemele Institutului Cantacuzino ar trebui să fie discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru că institutul este o marcă a României.

Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare şi, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenţei îşi dă avizul, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio reţinere pentru ştergerea tuturor datoriilor, a spus secretarul de stat din MFP Attila Gyorgy.

Premierul Victor Ponta declara, în 16 martie, că Guvernul caută soluţii pentru situaţia de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.

În 22 ianuarie, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.

În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze, dar, la sfârşitul anului, ANM a anunţat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă