20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportPonta: glumițe și intoxicări

Ponta: glumițe și intoxicări

Acuzat că a fost agent și că a încălcat Constituția, premierul nu oferă nici acum explicații.

La mai bine de trei zile de când șeful statului l-a deconspirat drept fost ofițer SIE și l-a acuzat că a încălcat Constituția, Victor Ponta nu reușește să livreze publicului explicații convingătoare despre cele întâmplate în perioada 1997-2001 și nici nu are o reacție tranșantă, de genul demisiei (dacă afirmațiile lui Băsescu sunt adevărate) sau al acționării în judecată, pentru calomnie (dacă, din contră, sunt false). Ajuns la Galați în turneul electoral pe care-l întreprinde, premierul a reluat ieri tema „minciunii“, făcând un melanj de non-răspunsuri și acuzații subțiri la adresa șefului statului. „Dacă era ceva ilegal, într-un an şi şase luni, domnul Băsescu, ca şef al statului, avea obligaţia să atragă atenţia, nu să iasă în campania electorală, că asta înseamnă folosirea instituţiilor statului în campanie electorală. Mie mi se pare extrem de grav faptul, e o problemă medicală să foloseşti în campania electorală justiţia, serviciile de informaţii“ este una dintre declarațiile lui Ponta, întrebat fiind dacă deja celebra HG nr. 223/2013 trebuia să aibă avizul CSAT, așa cum a afirmat, argumentând cu texte din lege, președintele Băsescu. Deci, nu contează dacă Executivul a adoptat o hotărâre de guvern fără toate condițiile legale, ci contează de ce a vorbit

de-abia acum șeful statului. În același stil, premierul a ocolit răspunsul și la întrebarea-cheie: a fost sau nu ofițer acoperit SIE. Iar pentru a fi și mai convingător și-a dus, în fața jurnaliștilor, raționamentul până la capăt: „Dacă eu aş face o adresă mâine la SIE sau la SRI să îmi dea dosarul domnului Băsescu sau al domnului Iohannis, sau al doamnei Udrea, evident că aş încălca legea şi evident că oamenii ăia ori
m-ar pune sub urmărire penală, ori m-ar trimite la analize psihiatrice“. Inutil a mai preciza că situațiile nu sunt comparabile datorită chiar și simplului fapt că premierul nu este șeful CSAT și nu  are rolul constituțional de a veghea la „buna funcționare a instituțiilor statului“. De remarcat însă și altceva: tema „tulburării“ de care ar suferi Traian Băsescu (vezi prima reacție a lui Ponta) s-a umflat nepermis de mult la televiziunea deputatului PSD Sebastian Ghiță. Fără probe, RTV a afirmat că președintele suferă de Parkinson și că a avut două atacuri cerebrale în ultimii cinci ani, drept pentru care Administrația Prezidențială a considerat necesar să facă, ieri, public raportul medical referitor la starea de sănătate a lui Traian Băsescu.   

Legile ocolite pentru „acoperirea“ foștilor ofițeri SIE

Pentru a bloca accesul președintelui Traian Băsescu la informații privind foștii ofițeri acoperiți ai SIE, instituțiile implicate au ignorat o serie de acte normative. Pe lângă disputa dintre Traian Băsescu și fostul director al instituției, Teodor Meleșcanu, a apărut un nou front. Șeful statului a intrat, pentru prima dată, în coliziune cu SIE, serviciu condus, după demisia lui Meleșcanu, de  Silviu Predoiu, adjunctul directorului SIE. 

Astfel, preşedintele Traian Băsescu a explicat că nu i-a cerut fostului director SIE, Teodor Meleşcanu, liste cu ofiţeri acoperiţi, cum susţine acesta, ci l-a întrebat, în scris, dacă în Guvern sunt actuali sau foşti ofiţeri SIE şi dacă aceştia au fost „specializaţi“. În sprijinul afirmațiilor sale, șeful statului a prezentat adresa pe care i-a trimis-o fostului șef SIE. Argumentul de natură juridică pentru solicitare: potrivit Legii informațiilor clasificate 182/2002, președintele are acces la informații secrete de stat. Contraargumentul lui Meleșcanu, care a refuzat să ofere informațiile, se bazează pe Legea SIE, 1/1998, potrivit căreia: „Sursele de informare, metodele şi mijloacele de muncă nu pot fi dezvăluite faţă de nimeni şi în nici o împrejurare“. Șeful statului a explicat, însă, că un fost ofițer acoperit nu poate fi o “sursă de informare“ din moment ce activitatea acestuia a încetat. 

Controverse Băsescu-SIE

O altă controversă privește HG 223/2013, prin care erau secretizate și numele foștilor ofițeri acoperiți, nu doar ale celor în activitate. SIE a susținut, printr-un comunicat, aceeași teză pe care a lansat-o și Teodor Meleșcanu, și anume că nu ar fi fost nevoie de avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). În sprijinul acestei teze, SIE invocă articolul 22 din Legea informațiilor clasificate, potrivit căruia listele cuprinzând informațiile secrete de stat se aprobă și se actualizează prin hotărâre de guvern. 

Traian Băsescu a comentat tăios răspunsul serviciului secret, arătân-du-se surprins „de angrenarea în disputa politică a Serviciului“. Șeful statului a invocat articolul 14 din Legea informațiilor clasificate, potrivit căruia CSAT (for condus de președintele țării – n.r.) asigură coordonarea la nivel naţional a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor clasificate. Or, Hotărârea nr. 223/2013 face parte din programele de apărare şi de asigurare a secretului de stat. 

În aceeași ordine de idei, Legea privind organizarea și funcționarea CSAT – 415/2002 – precizează că „proiectele de acte normative iniţiate sau emise de către Guvern privind securitatea naţională se avizează de CSAT“. În favoarea avizului CSAT pledează și interpretarea Legii privind normele de tehnică legislativă, care menționează că iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării. 

Acțiunile taberei pro-Ponta vin în contradicție cu alte două articole din Legea informațiilor clasificate. Astfel, legea nu va putea fi interpretată „în sensul limitării accesului la informaţii de interes public sau al ignorării Constituţiei“. Informația solicitată de Traian Băsescu nu ar putea fi clasificată, în contextul în care Constituția interzice procurorilor să aibă și alte funcții. În plus, este de interes public dacă premierul României a fost sau nu ofițer acoperit. Un alt articol din lege interzice clasificarea informaţiilor în scopul ascunderii încălcării legilor, erorilor administrative, limitării accesului la informaţii de interes public, restrângerii exercitării unor drepturi. 

Nu este singura controversă. Traian Băsescu susține că în 2013 au fost introduse, în premieră, prevederi potrivit cărora  sunt secrete și numele foștilor ofițeri acoperiți. SIE susține însă că o asemenea prevedere ar fi existat încă din 2002: „Menţiunea potrivit căreia «datele referitoare la personalul din domeniul activităţii informative sunt secrete chiar şi după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau serviciu» a fost inserată în aplicarea prevederilor art.12 alin (2) din HG nr. 585/2002“. 

În timp ce Traian Băsescu a invocat prevederi legislative, premierul Victor Ponta a preferat un răspuns de ordin general în privința legalității HG 223/2013. „Deci, dacă era ceva ilegal, într-un an şi şase luni, domnul Băsescu, ca şef al statului, avea obligaţia să atragă atenţia, nu să iasă în campania electorală, că asta înseamnă folosirea instituţiilor statului în campanie electorală“, a spus Ponta.   

CCR, solicitată să se pronunțe

Gheorghe Funar, candidat independent la alegerile prezidențiale, a înaintat, ieri, Curții Constituționale o sesizare privind încălcarea Constituției de către premierul Victor Ponta, solicitând, astfel, verificarea legalității candidaturii acestuia, în contextul acuzațiilor aduse de Traian Băsescu. Potrivit RTV, judecătorii CCR ar lua astăzi în discuție sesizarea fostului lider PRM.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă