17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportPonta: Greva este cea mai proastă soluţie

Ponta: Greva este cea mai proastă soluţie

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor de resort să continue dialogul cu sindicatele din administraţie, întrucât greva este cea mai proastă soluţie şi nu va face decât să îl pedepsească pe cetăţeanul care aduce venituri la buget, informează Mediafax.

Citește și: Ponta: Nu voi ezita să iau măsuri dacă prețurile au crescut artificial

“Sincer să fiu, greva este de departe cea mai proastă soluţie posibilă. Altceva decât că-l sancţionăm pe cetăţean, nu obţinem mai mulţi bani pe care, după aceea, să îi dăm către funcţionari, ci putem să facem lucrul ăsta dacă muncim mai mult şi mai bine şi dacă drămuim banii cu mai multă înţelepciune”, a spus Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, pe liderii confederaţiilor sindicale, pentru discuţii pe teme actuale care privesc dialogul social, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, luni, că reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor solicita, joi, la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, ”reformarea din temelii a cadrului legislativ şi instituţional privind dialogul social”.

Cele mai citite

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă