12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportPonta, ironic după întâlnirile lui Iohannis în Statele Unite

Ponta, ironic după întâlnirile lui Iohannis în Statele Unite

Premierul Ponta a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, că dacă el s-ar fi văzut cu șefii Chevron sau cu președintele Chinei ar fost “criticat de toată lumea”,  însă este “excelent” că şeful statului a avut astfel de întâlniri, scrie Mediafax.

Mă bucur că preşedintele României s-a văzut şi cu preşedintele Chinei, dacă mă vedeam eu, mă criticaţi. S-a văzut şi cu Chevron. Dacă mă vedeam eu, mă criticaţi. S-a văzut şi cu preşedintele Turkmenistanului, o ţară lângă Azerbaidjan. Foarte bine că s-a văzut, e excelent, mă bucur de acest lucru“, a spus Ponta, făcând aluzie la criticile lui Klaus Iohannis privind vizita neanunţată a premierului la Baku, în Azerbaidjan, la mijlocul lunii iunie.

Cât privește colaborarea dintre Președinție și Guvern, Ponta spune că el susţine în continuare dispus să colaboreze cu preşedintele Iohannis asupra problemelor importante. Eu în continuare sunt dispus şi fac tot ce ţine de mine, dacă există, sigur, şi voinţa preşedintelui, de a colabora în toate problemele importante“, a adăugat Ponta.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă