20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportPonta: Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA

Ponta: Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA

Premierul Ponta a afirmat la Antena 3 că l-a atenţionat pe ministrul Justiţiei că cererea unui procuror DNA către Senat privind votul la arestarea unor senatori, inclusiv pentru Şova, încalcă regulile de procedură şi respectul între instituţii, iar ministrul l-a asigurat că va vorbi cu procurorul general.

“Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat, că miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru. Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. “Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii” şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului”, a spus Ponta la Antena 3.

Citește și: CCR nu constată un conflict juridic între PICCJ și Senat. Camera superioară trebuie să redacteze decizia în cazul Şova

Moderatorul a precizat că au existat întrebări legate de motivul pentru care ministrul Justiţiei nu intervine în cazul unor probleme ale justiţiei, dar premierul a subliniat că nu vrea să se interpreteze că Guvernul vrea să controleze activitatea justiţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut preşedintelui Senatului, prin două cereri, toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, o altă cerere vizând documentele în cazul senatorului Dan Şova.

Prima cerere adresată Senatului vine din partea Ministerului Pubic, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie şi este adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, având data de 14 aprilie 2015.

În document se menţionează: ”În vederea documentării dosarului cu nr 122/P2012 ( dosarul senatorului Dan Şova, nr), vă solicităm să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015.

Citește și: DNA cere acte suplimentare de la Senat, în cazul lui Dan Șova. Politicianul se plânge, iar șefii Senatului critică demersul procurorilor

O altă cerere solicită Senatului să comunice, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, ca urmare a cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 13.03.2015, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cercetat pentru fapte de corupţie în dosarul nr. 122/2012.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a arătat că, în urma analizei conducerii Senatului, s-a ajuns la concluzia că cererile din partea DNA nu respectă regulile procedurale privind relaţiile instituţionale între Senat şi Justiţie, pentru că sunt semnate de procurorul DNA şi nu de către Ministerul Justiţiei.

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă