13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportPonta anunţă când ar putea adera România la Zona Euro

Ponta anunţă când ar putea adera România la Zona Euro

Premierul Victor Ponta a postat, vineri, pe pagina personală de Facebook, un mesaj referitor la aderarea României la Zona Euro. Astfel, premierul a subliniat că ţara noastră îşi doreşte să intre în Zona Euro din a doua parte a anului 2019.

“‎România‬ îşi doreşte să intre în zona euro în a doua parte a anului 2019. Este un moment simbolic pentru că tot atunci România va avea preşedinţia ‪#‎UE‬. Dar avem câţiva paşi esenţiali pe care trebuie să-i facem pentru a atinge acest obiectiv”, a scris Ponta.

Citeşte şi: Iohannis a discutat cu Ponta și Isărescu despre aderarea la Zona Euro. Cum își propune România să atingă acest obiectiv

În acest context, premierul a precizat că este nevoie de un ‪‎consens‬ politic pe această temă.

“În al doilea rând, de implicarea în acest proiect a reprezentanţilor lumii ‪#‎economice‬: patronate, IMM-uri şi sindicate. Oamenii trebuie să înţeleagă ce înseamnă trecerea la euro, care sunt avantajele şi dezavantajele”, a mai adăugat Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre aderarea României la Zona Euro, informează Administraţia Prezidenţială.

Astfel, discuţiile au avut în vedere să identifice principalele etape și responsabilități economice și instituționale ale procesului de trecere la euro, conform angajamentelor asumate de Guvern în cadrul Programul de Convergență 2015-2018, informează sursa citată.

În urma discuţiilor, s-a decis înființarea unui Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune, care să asigure proiectarea, coordonarea și monitorizarea etapelor și responsabilităților implicate pentru atingerea acestui obiectiv.

 

 

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă