17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportPonta asigură că Executivul sprijină ancheta Parlamentului la ANRE

Ponta asigură că Executivul sprijină ancheta Parlamentului la ANRE

Guvernul va sprijini ancheta Parlamentului privind îndeplinirea atribuţiilor de către ANRE şi va modifica legislaţia în domeniu pentru a preveni noi nereguli, a declarat premierul Ponta, relatează Mediafax.

El a insistat asupra faptului că nu Guvernul are "atribuţii directe" asupra Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care este o instituţie independentă aflată în subordinea Parlamentului.

"Apreciez efortul făcut de organele de urmărire penală, dar nu e suficient să prindem şi să sancţionăm penal 2-3-4-5 oameni vinovaţi. Am văzut că Parlamentul vrea să facă o anchetă foarte clară privind modul în care ANRE şi-a îndeplinit sarcina prevăzută de lege şi de obligaţiile pe care le avem pe plan european ca să putem, după aceea, să luăm măsuri legislative şi să întărim controlul pe care ANRE îl face pe toată zona de energie", a spus Ponta, în Guvern.

Procurorii anticorupţie i-au reţinut, joi, pe vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzaţi de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, Dumbrăveanu a pretins şi a obţinut de la Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al cărei asociat este Ciubotaru.

Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199 lei, în schimbul îndeplinirii, de către Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013, a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control.

Enel România, din grupul italian de utilități Enel, cuprinde mai multe firme cu activități de producție, distribuție și furnizare a energiei.

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea. În 2008, compania a preluat şi Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureştiul.

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă