16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPonta spune că cei care termină şcoala militară sunt angajaţi din prima...

Ponta spune că cei care termină şcoala militară sunt angajaţi din prima zi

Absolvenții școlii militare sunt angajați din prima zi fără a avea probleme cu salarizarea, pentru că bugetul Apărării va fi suplimentat, a declarat premierul Victor Ponta.

Potrivit Mediafax, Ponta a precizat că la nivel naţional sunt în acest an 1.400 de absolvenţi de şcoli militare, cu toţii având asigurat un loc de muncă.

Premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă la rectificarea bugetară MApN va primi fonduri suplimentare.

"Există discuţii clare pentru creşterea cu 0,2 la sută pentru MApN, nu numai în acest an, ci şi în următorii trei ani. Obiectivul este de 2 la sută din PIB alocat cheltuielilor militare. Să nu uităm că în 2011 am pornit de la unu la sută, ceea ce era un nivel de subzistenţă", a declarat el.

Ponta a precizat că "idealul asumat de ţările NATO" este de 2,36 la sută din PIB, România tinzând spre alocarea a 2 la sută către Armată.

"Dacă ajungem la 2 la sută dintr-un PIB care a crescut în ultimii trei ani, putem spune că putem oferi condiţii militarilor români", a conchis el.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă