14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPorţi deschise pentru copii la Camera Deputaţilor

Porţi deschise pentru copii la Camera Deputaţilor

Luni, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, Camera Deputaţilor îşi va deschide porţile, începând cu ora 10.00, pentru copiii care vor dori să viziteze instituţia, aceştia putând să vadă şi sala în care se desfăşoară şedinţele de plen ale Parlamentului, dar şi cabinetul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, informează MediafaxAccesul se va face pe la intrarea dinspre Piaţa Constituţiei, intrarea C1 din Palatul Parlamentului.

Acţiunea “Porţi deschise pentru copii” se află la a VI-a ediţie. Astfel de evenimente au fost organizate şi în anii trecuţi, începând din 2007, în toţi aceşti ani, conform estimărilor, aproximativ 20.000 de copii vizitând Camera Deputaţilor.

 

Copiii şi însoţitorii acestora vor putea vedea sălile care intră, de obicei, în circuitul turistic – “Al.I.Cuza”, “Galeria de onoare”, “Nicolae Iorga”, “Nicolae Bălcescu”, precum şi sala în care se desfăşoară şedinţele de plen, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala “I.Gh.Duca” şi sala “Spiru Haret”, informează Camera Deputaţilor.

 

 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă