10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE: Cioloș l-a demis pe ministrul Culturii. Cine îi va lua locul

UPDATE: Cioloș l-a demis pe ministrul Culturii. Cine îi va lua locul

UPDATE 16.28: Premierul Dacian Cioloș a scris, marți, pe Facebook,că regretă modul în care Vlad Alexandrescu a decis să își încheie mandatul la Ministerul Culturii.

„Nu am să revin asupra acestei demiteri, pentru că modul în care un ministru operează și reacționează într-o situație de criză cum este cea de la Opera din București este decisiv pentru capacitatea și credibilitatea sa de a-și gestiona domeniul și de a soluționa ulterior situații similare într-un mediu profesional cum este cel al culturii. Regret totuși că am ajuns aici și mai ales regret modul în care domnul Alexandrescu a înțeles să-și încheie mandatul”, a scris Dacian Cioloș

Cu toate acestea, el i-a mulțumit pentru „inițiativele bune pe care le-a avut în acest guvern” și a precizat că procesul de reformare va continua.

„Doresc să confirm interesul și determinarea de a continua procesul de reformare a acestui sector prin numirea doamnei Șuteu, pe care o cunosc de mai multă vreme și care a lucrat la programul de reforme al ministerului culturii. Voi cere noului ministru să se gândească rapid la un cadru legislativ care să permită unor instituții cum este Opera Națională să combine abordarea de repertoriu cu cea de program și să se deschidă spre colaborări internaționale, oferind și valorilor din România un statut social și financiar echilibrat în raport cu calitatea muncii lor. Vom continua cu inițiativele de subscripție publică pentru Cumințenia Pamântului, proiect pe care l-am susținut activ încă din momentul în care guvernul a decis să invoce dreptul de preemptiune. Doresc să fiu foarte clar: prin decizia pe care am susținut-o la sfârșitul anului trecut, Roșia Montană a devenit un sit de patrimoniu național categoria A, inclus în lista indicativă a României pentru patrimoniul mondial UNESCO și așa va rămâne. Așa cum i-am spus și domnului Alexandrescu atunci când a luat această decizie, trebuie să mergem mai departe de această protectie și să oferim localnicilor alternative viabile de dezvoltare. Imediat după alegerile locale intenționăm să venim cu câteva idei în acest sens. Pe de altă parte, reformele în domeniul patrimoniului, al cinematografiei, vor fi continuate”, a mai spus premierul.

UPDATE 13.47: Premierul Dacian Cioloș l-a demis, marți, pe Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii.

„Așa cum am anunțat săptămâna trecută, am decis astăzi revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii. De asemenea, am trimis astăzi domnului președinte Klaus Iohannis propunerea pentru numirea în functia de ministru al Culturii a doamnei Corina Șuteu, în dorința de a continua procesul de reformă”.

UPDATE 12.38: Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, va fi revocat din funcţie marţi după-amiază, au declarat surse politice pentru Mediafax. Totodată, nominalizarea premierului Dacian Cioloş pentru conducerea Ministerului Culturii este Corina Şuteu.

Sursele citate au susţinut că nominalizarea este „un semn clar” de continuitate a unor reforme „care sunt ale Guvernului, nu ale unei persoane”.

Citește și: Surse: Corina Șuteu, fost director al ICR New York, ar putea deveni noul ministru al Culturii

UPDATE 10.40: Vlad Alexandrescu aşteaptă propunerea premierului Dacian Cioloş pentru conducerea Ministerului Culturii, informează Digi24.

„Aşteptăm propunerea de nume pentru nou ministru al Culturii. Eu cred că am făcut tot ce puteam să fac mai bine la Ministerul Culturii, însă în acest moment, în care cred că reforma este periclitată, aş dori să rămân mai departe la Ministerul Culturii ca o garanţie că această reformă va continua”, a declarat Alexandrescu la Digi24. 

—————–

Premierul Dacian Cioloş va anunța, marți, propunerea pentru postul de ministru al Culturii, după ce, săptămâna trecută, Vlad Alexandrescu și-a anunțat demisia. 

„Legat de ultimele discuţii în jurul demisiei ministrului Culturii: e păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum şi de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situaţiile cu care susţine că s-a confruntat. Viaţa merge înainte. Reformele vor continua şi în cultură şi în alte domenii. Doresc tuturor să găsească înţelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paşti. Marţi voi trimite domnului preşedinte revocarea din funcţie a dlui Alexandrescu şi nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele. În mod transparent şi onest. Dar nimeni nu are proprietatea absolută a reformelor. Nici măcar eu. Fiecare însă cred că trebuie să facem ceea ce ne dictează conştiinţa. Lumina Sărbătorilor de Paşti să ne lumineze fiinţa. Şi să aşteptăm de la ceilalţi să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înşine!”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook, sâmbătă seara.

Citește și: Cioloș îl revocă pe ministrul Culturii: E păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. Reacția lui Alexandrescu

Anterior, în presă a apărut o scrisoare a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, adresată Grupului pentru Dialog Social, în care susţinea că asupra lui au fost exercitate acţiuni directe de intimidare, chiar din partea unui coleg din Guvern, după ce a deranjat grupuri de interese foarte variate.

„Prin multe decizii şi acţiuni ale mele am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roşia Montană sau de la Cathedral Plaza din Bucureşti. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat în Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piaţa Romană am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o şedinţă de ‘înfierare’, condusă de fostul rector al ASE, actualmente preşedinte al Senatului ASE, acelaşi om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susţinute în acea Universitate. Faptul că, în mai multe şedinţe de Guvern, m-am pronunţat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii şi că am reuşit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniştri care erau implicaţi”, susţinea Vlad Alexandrescu în scrisoare, potrivit Agerpres.

Citește și: Ministrul Culturii denunță presiuni din partea altor membri ai Cabinetului Cioloș

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Vlad Alexandrescu a precizat că scrisoarea lui către membrii GDS, în care este membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns în presă fără voia sa şi subliniază că nu a dorit să condiţioneze în vreun fel rămânerea în Guvern. 

„Precizez că ea era destinată exclusiv informării celor care au redactat comunicatul GDS de susţinere a mea. Ea nu a fost destinată publicităţii. Am reuşit să gestionez adecvat situaţiile prezentate acolo în exercitarea atribuţiilor mele, şi de aceea în legătură cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adăugat”, a scris Alexandrescu. 

El şi-a exprimat speranţa că măsurile de reformă pe care le-a luat la Ministerul Culturii „beneficiază în continuare de susţinerea prim-ministrului”. “Nu am dorit să condiţionez în acest mod în vreun fel rămânerea mea în Guvern”, a scris Alexandrescu. 

Citește și: Controversele din mandatul lui Vlad Alexandrescu la șefia Ministerului Culturii

Miercuri, Vlad Alexandrescu a anunțat, pe Facebook, că va renunța la conducerea Ministerului Culturii, pe fondul scandalului de la Opera Națională București. Vineri, a revenit asupra demisiei și a spus că va pleca din funcție doar dacă primește asigurări că vor fi continuate reformele.

La începutul lunii aprilie, la Opera Națională din București au apărut tensiuni, care au degenerat, ulterior, într-o serie de proteste ale angajaților, cât și refuzul balerinilor de a urca pe scenă, ducând la schimbarea directorului instituției de mai multe ori. 

Citește și: Vlad Alexandrescu, despre scandalul de la Operă: Discursul președintelui mi s-a părut injust

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă