17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele CSM cere modificarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Președintele CSM cere modificarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat, miercuri, că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar, relatează Mediafax.

Marius Tudose a spus că prima măsură în opinia sa este realizarea unui studiu comparat privind executarea pedepselor cu închisoare în alte ţări.

Citește și: Comisia de etică cere schimbarea legii privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar

Întrebat cum poate fi rezolvată situaţia creată de reducerea considerabilă a unor pedepse în urma redactării unor opere, Tudose a răspuns că ar trebui să fie modificată legea de punere în executare a pedepselor.

Totodată, potrivit preşedintelui CSM, “ar trebui făcute anumite verificări pentru a se constata dacă opera respectivă este autentică sau nu”.

La rândul său, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a spus că munca în penitenciar este evaluată în momentul de faţă pe baza unor norme aflate în vigoare încă din 2006.

“Sunt standarde europene în materie de ce înseamnă recompensa pentru munca depusă în penitenciare. Este clar că din 2006 şi până acum lucrurile s-au schimbat şi este clar că este nevoie de o intervenţie normativă”, a mai arătat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă ministerul ia poziţie şi iniţiază un proiect în acest sens, Cazanciuc a declarat există “în momentul de faţă la minister o intervenţie normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie ştiinţifică, în materie de lucrări cu caracter ştiinţific, redactate, elaborate în penitenciare”.

“Acum suntem pe cale de a identifica cea mai bună formulă, dacă este nevoie de o formulă la nivel legislativ, de lege, dacă se impune o modificare a legii executării pedepselor sau dacă se poate face prin alte norme subsecvente”, a mai spus Cazanciuc.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă