9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis a promulgat Legea prin care se reduce norma profesorilor cu...

Președintele Iohannis a promulgat Legea prin care se reduce norma profesorilor cu vechime de peste 25 de ani

Legea care prevede reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani a fost promulgată, vineri, de președintele Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială.

Legea pentru modificarea alineatului 4 al articolului 262 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prevede că personalul didactic și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Tot vineri, șeful statului a semnat decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București, la 20 decembrie 2016. Acesta este cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică.

Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă