16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis, înainte de reuniunea Consiliului European: Nu am fost de acord...

Președintele Iohannis, înainte de reuniunea Consiliului European: Nu am fost de acord cu scenariile prezentate de UE. România crede într-o Europă puternică. Consolidarea poate să aibă loc doar dacă între state coeziunea este întărită

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, joi dimineața, începând cu ora 11.00, la Palatul Cotroceni, despre poziția României față de scenariile unei Europe „cu mai multe viteze”, înainte să participe la reuniunea Consiliului European.

„Principalele subiecte vor fi legate de migrație, creșterea economică, competitivitate. Mâine va avea loc o sesiune a Consiliului în format 27, fără Marea Britanie, în care vom avea o discuție informală. A generat această temă a viitorului UE un interes firesc a populației de la noi, cât și a altor țări. Fac încă o dată precizarea că suntem încă la începutul fazei de dezbatere, pornind de la cele cinci scenarii propuse de președintele Comisiei. Nu suntem încă în faza de decizie. Vă asigur că vor fi multe discuții. S-ar putea să apară alt scenariu care să fie mai potrivit, mai fezabil. Primele concluzii ale acestui proces de dezbatere care va începe formal vor fi agreate, probabil, în ședința din decembrie 2017, iar cu acel prilej se vor obține și concluzii ulterioare, până în 2019, când se dorește finalizarea acestui proces. Poziția noastră este bine cunoscută. Am avut-o de la început, am reiterat-o de fiecare dată când a venit vorba despre acest lucru. Noi credem într-o Europă puternică, unită, solidară. Această consolidare trebuie să o realizăm împreună, toți cei 27. Din acest considerent, nu am fost de acord cu variantele Europa pe mai multe viteze, pe două viteze sau a cercurilor concentrice. Nu, noi dorim o Europă puternică. Consolidarea UE poate să aibă loc doar dacă coeziunea între state este întărită, nu slăblită. Este foarte adevărat că și în prezent putem să constatăm că nu toată lumea se mișcă cu aceeași viteză. Faptul că avem o Europă cu mai multe viteze este o constatare facilă, însă nu trebuie să facem așa și în viitor. Îmi imaginez că nu avem un obiectiv pe doi sau trei ani, ci pe termen lugi, astfel că trebuie să construim conceptul astfel încât să tindem spre o Uniune puternică, nu spre o uniune slabă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.


Citește și editorialul scris de Sabina Fati, senior-editor RL: Fără Iohannis și fără DNA: România vrea o Europă cu mai multe viteze? | OPINIE 

În vreme ce marile puteri europene reconfigurează viitorul continentului, parlamentarii români îl acuză pe Klaus Iohannis de „abuz de drept“, se răfuiesc cu justiția și pregătesc grațierea corupților. Mereu ocupați cu interesele lor, mereu frământați de cum să-și consolideze avutul și să se salveze din calea procurorilor pentru imprudențele mai vechi, politicienii români rămân insensibili la viitorul țării. România nu a fost niciodată un jucător la masa liderilor europeni.

 

Miercuri, premierul Sorin Grindeanu a declarat că a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, precizând că cei doi au ajuns la un punct de vedere comun în legătură cu poziția României referitoare la Uniunea Europeană, arată Agerpres.

„Am avut o discuție cu domnul președinte Iohannis. Avem un punct de vedere comun pe care l-am și spus, l-a spus și președintele, l-am întărit și această discuție a avut loc. (…) M-am întâlnit cu domnul președinte și avem un punct de vedere, așa cum spuneam și am declarat public, comun”, a spus Grindeanu, după ședința de Guvern.

Potrivit unor surse oficiale, întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu a avut loc miercuri dimineață.


Citește și: Reuniunea Consiliului European are loc, joi și vineri, la Bruxelles 

Reuniunea Consiliului European va avea loc, joi și vineri la Bruxelles. Oficialii europeni vor aborda subiecte legate de economie, securitate și relații externe.


Pe aceeași temă:


Citește și: Subiectul Europei cu mai multe viteze se amână până ce trec alegerile | ANALIZĂ DW 

Subiectul Europei cu mai multe viteze este abia la începutul dezbaterii sale și generează controverse, dar nu se va lua nicio decizie în cursul acestui an din cauza alegerilor care se pregătesc în Olanda, Franța și Germania, relevă o analiză publicată de Deutsche Welle.



 Citește și: Petre M. Iancu: România se rătăcește departe de Europa, deopotrivă politic și economic | OPINIE DW 

Viitorul întregii Uniuni Europene, inclusiv al României, se decide acum, dar actuala conducere de la București riscă să transforme România în mai puțin decât cea de-a cincea roată la căruţă, relevă o analiză publicată de Deutsche Welle.



 Citește și: Vă rugăm să rămâneți în urmă! Vine Europa celor două viteze | COMENTARIU DW 

Jurnalista Deutsche Welle Barbara Wesel scrie despre Uniunea Europeană și cum va arăta după 25 martie. Jurnalista arată că ”UE se gândește la viitorul său. Nu doar din cauza Brexit, ci și pentru că, în formatul cu 28 de membri, consensul este tot mai greu de atins. Câteva țări vor fi lăsate în urmă, și pe bună dreptate”.


 

 

 

Cele mai citite

Ziua Muncii a adus proteste violente în mai multe orașe din Franța și Turcia

Proteste violente au loc, miercuri, în mai multe orașe din Franța și Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă