20 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportPreședintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru înființarea Institutului Național de Administrație

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru înființarea Institutului Național de Administrație

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2016 care duce la înființarea Institutului Național de Administrație, arată Agerpres.

Potrivit prevederilor legii, se înființează Institutul Național de Administrație ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Dezvoltării.

Institutul va prelua activitatea în domeniul formării profesionale în administrația publică și al perfecționării profesionale a funcționarilor publici de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală.

Instituția va avea sediul în București, în str. Occidentului, nr.14, Sectorul 1.

INA va asigura cadrul instituțional pentru derularea activităților de formare a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Va organiza, între altele, programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, funcționari publici, personal contractual, persoane alese sau numite în funcție de demnitate publică sau asimilate acestora, aleși locali, manageri publici, precum și alte categorii de persoane.

Conducerea Institutului este asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, care este ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat.

Personalul Institutului se compune din demnitari, funcționari publici și personal contractual. Salarizarea personalului INA se face potrivit legislației în vigoare aplicabile personalului plătit din fonduri publice.

Șeful statului a mai semnat vineri decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect și privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Caraș-Severin a Mariei Iliasă și privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Iași a Lenuței-Nicoleta Zaharia, ca urmare a pensionării acestora.

Cele mai citite

Sibiu: S-a răsturnat cu ATV-ul pe un drum forestier și a murit

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Rășinari - Valea Caselor...

Ciolacu a negociat cu Erdogan sabia lui Ștefan cel Mare, dar a primit sabia lu’ DaMucles

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, susține că, în timpul vizitei sale oficiale în Turcia, a negociat cu liderul...

“Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate”, susține premierul Orbán. Ungaria ar refuza să participe la o misiune NATO în Ucraina

Șeful guvernului de la Budapesta, premierul Viktor Orbán, este de părere că "Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate", referindu-se la atitudinea pe care o...
Ultima oră
Pe aceeași temă