10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele Klaus Iohannis: A fost nevoie să moară oameni ca să demisioneze...

Președintele Klaus Iohannis: A fost nevoie să moară oameni ca să demisioneze Guvernul

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat că oamenii nu trebuie să creadă că demisia Guvernului Ponta este soluția pentru schimbarea clasei politice din România. Șeful statului a arătat că după ce va primi demisia lui Ponta va convoca partidele la consultări. 

”Imediat după ce premierul demisionar îmi prezintă demisia voi lua legătura cu partidele parlamentare și le voi chema la consultări. Vor avea loc mâine, cel târziu poimâine. Vreau ca în această săptămână să finalizez prima rundă de negocieri politice. Vom avea un Guvern interimar”, a spus Iohannis. 

Președintele a subliniat că dacă s-ar fi respectat legile și toată lumea și-ar fi făcut datoria tragedia din Colectiv nu s-ar mai fi produs. 

”A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă. Dacă s-ar fi respectat legile niciunul nu ar fi trebuit să moară. După prima rundă de consultări voi veni în fața opiniei publice și voi expune opinia mea în ceea ce privește pasul următor. Aceste schimbări sunt doar un pas în direcția îmbunătățirii performanței clasei politice românești, înspre o politică așa cum ne-o dorim cu toții: eficientă, pragmatică, transparentă. Nu putem să credem că demisia Guvernului rezolvă problemele clasei politice românești. Cred că solicitările manifestanților sunt de bun simț: s-a vorbit despre clădirile care trebuie consolidate, despre situația din spitale. Propunerile lor trebuie luate în seamă de politicieni”, a spus Klaus Iohannis. 

De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că politicienii trebuie să învețe să asculte de cetățeni. 

Șeful statului a precizat că tragedia din Colectiv și moartea polițistului Bogdan Gigină, din coloana lui Oprea, a trezit națiunea și i-a determinat pe oameni să iasă în stradă. 

”În ultimele săptămâni lucrurile au luat o turnură care a dus la evenimentele pe care le-am consemnat astăzi. În data de 20 octombrie a avut loc un accident, polițistul Bogdan Gigină, care conducea o coloană oficială a murit într-un accident. Acest lucru a produs multă indignare. Zece zile mai târziu a avut loc tragedia de la Colectiv. Această tragedie a atacat nervul națiunii. Oamenii care inițial au fost doar indignați au devenit revoltați. Au așteptat acțiuni, rezultate, demisii din partea unor politicieni care, evident, au eșuat. Oamenii au așteptat ca cineva să își asume răspunderea. Să apară în clasa politică românească acea responsabilizare politică, Majoritatea politicienilor nu au înțeles aceste cerințe, decât foarte târziu. Nu pot ignora voința poporului. Acele accidente s-au produs fiindcă legi și norme au fost încălcate, cei care au fost responsabili de verificarea și impunerea legii nu și-au făcut treaba. Manifestanții au avut dreptate. Au solicitat răspunsuri, clarificări. Aseară au avut loc cele mai potrivite manifestații de stradă pe care le-am văzut. Oamenii au ieșit, au protestat, și-au spus nemulțumirile. În fine, foarte târziu Guvernul a demisionat”, a mai spus Iohannis. 

De asemenea, șeful statului a arătat că schimbarea clasei politice a început de când cetățenii l-au ales pe el în funcția de președinte. 

”Acum un an de zile am fost în plină campanie electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. Acum un an de zile voi ați decis ca eu să stau aici și să fiu președintele României. Ați dorit acest lucru împotriva unui aparat politic imens care dorea altceva. Atunci s-au vehiculat slogane: un altfel de a face politică. Alegerea mea a fost primul pas spre acest altfel de policită, o politică curată, nouă, transparentă. De atunci am făcut încă mulți pași în direcția bună. Pași mai mici, desigur”, a mai spus Iohannis. 

——

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, în cursul acestei după-amiezi, declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, pe tema demisiei premierului din Victor Ponta din fruntea Guvernului, relatează Mediafax, citând surse oficiale. 

Declaraţiile ar urma să aibă loc după terminarea Reuniunii statelor Europei Centrale şi de Est, care are loc la această oră la Palatul Cotroceni. Nu a fost stabilită încă o oră pentru ieşirea publică a preşedintelui.

Citește și: Premierul Victor Ponta a demisionat. Primele reacţii. Ce urmează

Potrivit programului său oficial, Klaus Iohannis are, la ora 15.00, şi o întâlnire oficială cu preşedintele Ungariei, János Áder. Anterior, în jurul orei 12.40, vor avea loc declaraţii la Palatul Cotroceni în urma Reuniunii statelor Europei Centrale şi de Est.

Odată cu demisia premierului Ponta, întregul Cabinet este demisionar. Conform legii, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să convace partidele politice la consultări. Liderii partidelor parlamentare trebuie să vină cu o propunere pentru un nou prim-ministru, pe care şeful statului trebuie să o aprobe. Premierul propus trebuie să îşi desemneze miniştrii, apoi să primească votul de încredere în Parlament. 

Cele mai citite

Minaur Baia Mare, eșec drastic în turul semifinalei Cupei EHF

Minaur Baia Mare a pierdut prima manșă a semifinalei din EHF European Cup, disputată în deplasare, cu echipa islandeză Valur Reykjavik, cu scorul de...

Un atac rusesc a rupt în două turnul de televiziune din Harkov

Turnul de televiziune de 240 de metri din orașul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă