10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportPreşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Premierul și miniștrii au dreptul să decidă...

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Premierul și miniștrii au dreptul să decidă asupra unor opțiuni politice şi nu DNA. Ăsta este modelul comunist

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că premierul și miniștrii au dreptul să decidă asupra unor opțiuni politice, iar Direcția Națională Anticorupție nu are dreptul să ancheteze, acest lucru urmând a fi semnalat ambasadorilor și reprezentanților Parlamentului European.

"E un lucru care nu există în nicio țară democratică, nici în Statele Unite, nici în țările europene, nicăieri. Ăsta este modelul, atenție, de democrație controlată tip Putin — Rusia, unde conduce procuratura cu KGB-ul, care și-a schimbat acum denumirea. La noi, în povestea asta nu putem să spunem că s-au implicat serviciile. Este, însă, mentalitatea procurorilor comuniști care revine în capul conducerii DNA. Ăsta este modelul comunist. Premierul nu trebuie să spună că nu are imunitate, să se ferească, pentru că nu a făcut nimic ilegal. Premierul, împreună cu miniștrii Cabinetului, au dreptul să decidă asupra unor opțiuni politici, nu are dreptul să ancheteze DNA-ul. Asta este problema. Ăsta e un abuz de putere neimaginat. Și săptămâna viitoare, când voi avea discuțiile și cu ambasadorii și cu reprezentanți la nivelul Parlamentului European, voi semnala acest lucru fără niciun fel de reținere. O să-i întreb: 'Vouă vi se pare normal așa ceva? Despre ce vorbim în România?'", a afirmat Tăriceanu la România TV.

Potrivit copreşedintelui ALDE, nu există un control și un echilibru reciproc al puterilor de stat.

"Sunt puteri scăpate de sub control. DNA ar trebui să răspundă — pentru că există CSM care ar trebui să observe aceste lucruri. Eu văd că CSM este ocupat, prin declarațiile pe care le-a făcut, să devină jucător politic, să spună care este politica penală în România pe care să o decidă Parlamentul și Guvernul. Dar, aceste lucruri nu le vede. De-aia spun că există un dereglaj grav la nivelul funcționării instituțiilor importante", a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă