13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportPrimăria Craiova nu vrea depozit de deşeuri radioactive la Kozlodui

Primăria Craiova nu vrea depozit de deşeuri radioactive la Kozlodui

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat, joi, la o dezbatere pe tema raportului privind impactul asupra mediului a unui nou depozit de deşeuri radioactive în zona localităţii Kozlodui (Bulgaria), că municipalitatea se opune construirii unui astfel de obiectiv la o distanţă atât de mică de Craiova şi caută soluţia pentru a depune o acţiune în instanţă, informează Agerpres

Olguţa Vasilescu a afirmat că aproape 90% din cetăţenii Craiovei se opun acestui proiect. 

“Primăria Craiova a comandat anul trecut un sondaj de opinie în rândul populaţiei Craiovei, iar printre întrebările pe care le-am pus au fost şi câteva referitoare la construcţia unui depozit de deşeuri radioactive la Kozlodui. Prima întrebare adresată a fost dacă populaţia a auzit de intenţia Guvernului bulgar de a construi un depozit de deşeuri radioactive şi a unui nou reactor nuclear la centrala nucleară de la Kozlodui, iar 67,7% dintre craioveni au spus că nu au auzit. A doua întrebare a fost “Sunteţi de acord cu aceste construcţii la mai puţin de 200 km distanţă de municipiul Craiova?” Şi răspunsul a fost: NU – 88%, DA – 5,9%, Nu ştiu – 6,1%. A treia întrebare a fost “Sunteţi informat asupra riscurilor unui accident nuclear?” – DA – 58,6%, NU- 34,7%, Nu Ştiu . 6,7%, A patra întrebare- consideraţi că municipalitatea ar trebui să ceară interzicerea construirii unui depozit de deşeuri radioactive? DA – 84,2%, NU – 8,0%, NU ŞTIU – 7,8%. Ca urmare a acestui sondaj de opinie, poziţia oficială a Municipalităţii Craiova este că se opune construirii acestui depozit de deşeuri radioactive să fie construit la o distanţă atât de mică de oraşul Craiova”, a spus Lia Olguţa Vasilescu. 

Primarul Craiovei a mai afirmat că instituţiile din judeţul Dolj nu sunt pregătite să facă faţă unui eventual accident nuclear. 

“Pe parcursul anului trecut, sub egida Instituţiei Prefectului, am avut o întâlnire cu toate instituţiile abilitate să răspundă în cazul unui accident nuclear şi concluzia fost clară – nu suntem pregătiţi să facem faţă unei astfel de situaţii: nici ISU, nici spitalele din judeţul Dolj. Şi acesta este motivul pentru care Primăria Craiova se opune categoric construirii acestui depozit de deşeuri radioactive la o distanţă atât de mică de noi”, a mai afirmat primarul Craiovei. 

Vasilescu a mai afirmat că municipalitatea a consultat un avocat de drept internaţional pe problema mediului şi a stabilit să ia toate măsurile necesare pentru a ne opune acestui proiect. 

‘Am aşteptat să fie parcurse toate procedurile, dar observăm că partea bulgară nici de această dată nu este prezentă la dezbatere şi nu ştim dacă această dezbatere publică poate fi validată. Şi concluzia noastră este foarte clară şi categorică: ne opunem acestui proiect”, a mai afirmat primarul Craiovei. 

La Craiova a fost organizată, joi, o dezbatere publică a raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul ‘Propunerea de investiţie pentru construirea unui depozit naţional de deşeuri radioactive în zona localităţii Kozlodui, titular: Compania de Stat “Deşeuri radioactive” (SE RAW), Republica Bulgaria. 

Cele mai citite

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...
Ultima oră
Pe aceeași temă