15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportPrimarul din Cernavodă, trimis în judecată în DOUĂ dosare

Primarul din Cernavodă, trimis în judecată în DOUĂ dosare

Primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Medgidia pentru abuz în serviciu după ce a dispus asfaltarea ilegală a unor străzi din oraș şi a numit și menţinut ilegal un apropiat într-o funcţie publică, relatează Mediafax

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, în perioada ianuarie-iunie 2014, Gheorghe Hânsă, ca primar al oraşului Cernavodă şi ordonator principal de credite, viceprimarul Ecrem Suliman, Aledin Menat, şeful Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat (ADPP), Gheorghe-Bucur Latori, funcţionar, la data faptei, în cadrul ADPP, şi Marin Cadiu, consilier personal al primarului, aparent funcţionar contractual, dar în realitate funcţionar public, şi-au îndeplinit, prin acţiuni concertate, în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, prin comandarea, executarea, recepţionarea şi în final plata, contrar dispoziţiilor legale, modernizării străzii Fundătura Maxim Gorki din oraşul Cernavodă.

Citește și: Primarul din Gheorgheni, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii susţin că prejudiciul cauzat Primăriei Cernavodă este de 82.316,87 de lei (aproximativ 19.000 de euro), reprezentând suma achitată pentru modernizarea străzii, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete.

În acelaşi context, în perioada mai-noiembrie 2014, s-a dispus efectuarea unei lucrări de reparaţie capitală a unei porţiuni din strada Gheorghe Doja din Cernavodă, prejudiciul adus de această dată Primăriei fiind de 57.647,81 lei (aproximativ 13.000 de euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete.

“Prin aceste acţiuni, fosta soţie a primarului Gheorghe Hânsă şi fratele fostei soţii au obţinut folos necuvenit prin creşterea valorii unui teren aflat la vânzare, învecinat la est cu strada Fundătura Maxim Gorki și la sud cu porţiunea asfaltată fraudulos din strada Gheorghe Doja”, se arată în rechizitoriu.

Conform procurorilor, acţiunile inculpaţilor au avut la bază calificarea frauduloasă a investiţiei de modernizare a celor două străzi, ceea ce a dus la încălcarea a numeroase dispoziţii legale, în sensul că lucrările nu puteau fi comandate în lipsa unui referat de necesitate pentru orice cheltuială publică, în lipsa unei analize cost-beneficiu pentru lucrările de investiţii și în lipsa documentaţiei de avizare pentru lucrări de investiţii, nu puteau fi executate în lipsa unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire, nu puteau fi recepţionate în lipsa autorizaţiei de construire și nici nu puteau fi începute, realizate şi plătite în lipsa unei Hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea programului de investiţii multianual, cu avizul Trezoreriei Statului.

Gheorghe Hânsă, Aledin Menat, Ecrem Suliman, Marin Cadiu și Gheorghe-Bucure Latori sunt acuzați de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma coautoratului.

Gheorghe Hânsă și Marian Cadiu au fost trimiși în judecată şi într-un alt dosar, fiind acuzați de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu după ce, în perioada iulie 2012 – martie 2015, Hânsă l-a numit în mod legal pe Cadiu într-o funcţie contractuală de consilier personal al primarului, dar i-a acordat acestuia în mod ilegal atribuţii de putere publică, similare celor ale viceprimarului oraşului Cernavodă și l-a menţinut ilegal pe Cadiu în această funcţie.

Citește și: Primarul din Slobozia, trimis în judecată pentru fals și instigare la fals

De asemenea, Gheorghe Hânsă l-a numit şi l-a menţinut ilegal pe Cadiu în funcţia de şef al Poliţiei Locale Cernavodă, funcţie de putere publică prin natura ei.

“Toate acestea au avut loc în condiţii vădite de incompatibilitate, contrar dispoziţiilor Legii 188/1999, Legii 215/2001 republicată şi Legii 161/2003, având în vedere că inculpatul Marin Cadiu ocupa simultan cu funcţiile publice şi funcţia de consilier juridic în cadrul SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL şi ulterior funcţia de expert jurist în cadrul SC Utilităţi Publice Gospodăria Comunală SRL, inculpatul Gheorghe Hânsă prejudiciind în acest fel unitatea administrativ-teritorială Cernavodă cu echivalentul foloaselor necuvenite de aproximativ 100.000 de lei, reprezentând salariile brute încasate ilegal de inculpatul Marin Cadiu în condiţii vădite de incompatibilitate”, se mai arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Conform biografiei care apare pe site-ul Primăriei Cernavodă, Gheorghe Hânsă a fost primar al orașului timp de două mandate, între 2000 și 2008, reușind să câștige din nou alegerile pentru această funcție în 2012. Este membru al Partidului Naţional Liberal din 1995 și a fost consilier al oraşului Cernavodă între 1990 și 2000 şi între 2008-2012.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă