12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportProcurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi: Este ridicol şi total neadevărat...

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi: Este ridicol şi total neadevărat să susținem că tot sistemul judiciar s-a coalizat să fabrice dosare

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marți seara, la Radio România Actualităţi, că "este ridicol să susținem că tot sistemul judiciar s-a coalizat să fabrice dosare".

"Este un mit total neadevărat, aș putea spune total mincinos și calomnios. Pentru că un dosar, din momentul în care se depune o plângere penală, până se finalizează cu o hotărâre definitivă de condamnare, să spunem, în acest dosar sunt implicați foarte mulți magistrați, procurori și judecători. De multe ori, peste 10, peste 15 magistrați, care funcționează la parchete diferite, la instanțe diferite, care judecă în complete diferite. Toate dosarele procurorilor sunt judecate de judecători. Judecătorii readministrează probele dispuse de procurori în cursul urmării penale. Este ridicol să susținem că tot sistemul judiciar s-a coalizat să fabrice dosare (…) Este exclus să existe dosare fabricate, este o minciună", a spus procurorul șef al DNA.

De asemenea, Kovesi a fost întrebată dacă în România se poate face un dosar unei persoane, chiar dacă nu a făcut nimic.

"Eu nu cred acest lucru. Sunt atacuri sistematice, concertate asupra DNA, pentru decredibilizare, pentru intimidare, pentru hărțuirea procurorilor și nu numai, în general pentru hărțuirea celor din sistemul judiciar. Nu există persoane care să fie cercetate sau anchetate pur și simplu. Atunci când există plângeri penale contra lor, atunci când există indicii că au săvârșit fapte penale, și, mai mult decât atât, nu în orice dosar în care se face plângere penală se ajunge la o trimitere în judecată", a afirmat Kovesi.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă