10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportProiectul de aprobare a OUG 14/2017 se dezbate, marţi, în plenul Senatului

Proiectul de aprobare a OUG 14/2017 se dezbate, marţi, în plenul Senatului

În plenul Senatului se va dezbate, marţi, proiectul de lege de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată ordonanţa de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, act normativ care a generat situaţia tensionată, din ultimele două săptămâni, din România.

Comisia juridică a Senatului a aprobat Ordonanța 14, prin care se abrogă Ordonața 13 prin care au fost introduse mai multe modificări în Codul Penal. În schimb, majoritatea PSD a refuzat solicitarea PNL de a pune pe ordinea de zi și respingerea Ordonanței de Urgență 13, prin care au fost introduse mai multe prevederi controversate în Codul Penal. Citeşte mai multe AICI!

 

Președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Șerban Nicolae, a dat-o afară, luni seară, pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay, de la dezbaterile OUG nr 14/2017 prin care se abroga OUG 13/2017 . Irina Kuglay a precizat că instituția pe care o reprezintă a înștiințat Senatul și Comisia juridică cu privire la dorința de a participa la ședința în care se dezbătea OUG nr. 14/2017.

„Vă mulțumesc pentru atenționare, dar cred că e necesar să fac această precizare: în cursul zilei de astăzi, conducerea Parchetului General a informat conducerea Camerei Deputaților, a Senatului, precum și Comisiile juridice ale Camerelor cu privire la continuarea demersurilor noastre tradiționale de colaborare în cadrul Legislativului, atât la invitație, cât și numai ca urmare a consultării publice, prin afișarea pe site a proiectelor. A informat că dorim să participăm și a transmis la aceste niveluri cele mai înalte numele persoanelor desemnate”, a precizat, în replică, Irina Kuglay.

Șerban Nicolae a subliniat faptul că senatorii juriști nu au nevoie de „supraveghere” din partea Parchetului.

„Pe logica asta ar însemna că și noi, din dorința de a sprijini Parchetul, am putea să anunțăm dorința noastră de a participa la anchetele penale, mai ales la cele bazate pe protocoale secrete și echipe mixte. Nu e vorba de autoinvitare. V-aș ruga să înțelegeți că nu vă puteți permite niciodată ca, prin notificarea Parlamentului, să vă autoinvitați la ședințele Comisiilor. (…) V-aș ruga să înțelegeți că vă mulțumesc pentru prezență, nu e o chestiune personală. Nu are nicio legătură cu dumneavoastră. (…) E o atenționare foarte politicoasă și credeți-mă că noi ținem la respectarea unor legi și regulamente, iar faptul că dumneavoastră insistați în a-mi explica că este un lucru firesc să vă autoinvitați la Comisia juridică a Senatului mă face să cred că de fapt aveți alte gânduri. Nu avem nevoie de supraveghere. Doamnă, vă rog frumos să părăsiți sala”, a spus Șerban Nicolae.

Șerban Nicolae nu i-a permis procurorului Irina Kuglay să-și argumenteze prezența, spunând pe ton autoritar: „Chiar trebuie să mă rog de dumneavoastră să părăsiți sala? Mai faceți un dosar penal, dacă vreți”.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă