14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportProtocol de colaborare între MAE şi Camera de Comerţ şi Industrie a...

Protocol de colaborare între MAE şi Camera de Comerţ şi Industrie a României

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihai Daraban au semnat, marţi, un nou protocol de colaborare, pentru creşterea performanţei economice externe a României, informează Mediafax.

”Documentul pe care l-am semnat are rolul de a actualiza parteneriatul dintre instituţiile noastre, capitalizând experienţa comună de lucru şi bunele practici de dialog inter-instituţional desfăşurat până în prezent şi, totodată, de a deschide perspectiva extinderii cadrului bilateral de cooperare în vederea promovării eficiente a intereselor economice româneşti, într-un mediu internațional foarte competitiv. Prin componenta de diplomaţie economică, MAE este un partener tradiţional al comunităţii de afaceri din România, promovând interesele economice externe ale acesteia, în mod deschis, echidistant şi, mai ales, transparent”, a declarat cu prilejul semnării protocolului ministrul Bogdan Aurescu.

El a menţionat că MAE este un promotor constant al practicilor şi standardelor europene şi internaţionale privind modul de desfăşurare a relaţiilor de afaceri.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat rolul documentului ca instrument suplimentar pentru consolidarea şi diversificarea prezenţei economice româneşti pe pieţele externe şi a exprimat speranţa că acesta va stimula participarea comunităţii oamenilor de afaceri români la misiunile economice externe şi evenimentele de promovare a economiei româneşti ce vor fi organizate de către MAE şi CCIR în baza protocolului de colaborare.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a reliefat rolul pe care Ministerul Economiei Comerţului şi Turismului, prin reţeaua sa externă de consilieri economici, îl are în demersul de promovare externă a intereselor economice ale României.

”Ministerul Economiei, prin reţeaua sa externă de consilieri economici, are rolul principal în acest efort, constituind, de altfel, partenerul nostru natural şi cel mai important dintre instituţiile publice, în promovarea externă a intereselor economice ale României”, a afirmat Bogdan Aurescu.

În acest context, ministrul afacerilor externe a reliefat perspectivele economice pozitive ale României şi evoluţia ascendentă a principalilor indicatori economici în anul 2015, subliniind totodată stabilitatea economică a ţării noastre, cu atât mai importantă cu cât economia europeană în ansamblul său se confruntă cu o serie de dificultăţi.

”Vă adresez invitaţia să lucrăm împreună pentru punerea în valoare a realităţii că România se profilează ca un pol de stabilitate politică şi economică într-o regiune marcată de evoluţii complexe”, a spus Bogdan Aurescu.

La rândul său, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihai Daraban a apreciat cooperarea tradiţională dintre sistemul cameral şi Ministerul Afacerilor Externe şi s-a arătat convins că noul protocol de colaborare va contribui, printre altele, la promovarea oamenilor de afaceri români în străinătate şi la extinderea participării companiilor româneşti la evenimente de promovare pe pieţe externe.

”Avem nevoie de susţinerea totală a misiunilor diplomatice ale României din străinătate. Vorbim de 520 de societăţi private cu capital integral românesc care au o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, 818 societăţi cu cifră de afaceri între 10 şi 20 de milioane de euro”, a afirmat Mihai Daraban.

Obiectivul celor două instituții este să susţină dezvoltarea spiritului antreprenorial şi promovarea pe plan extern a produselor, serviciilor şi valorilor mediului de afaceri românesc, precum şi a oportunităţilor oferite de economia românească pentru investiţii străine.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă