13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPSD va lucra cu Iohannis la buget, votul prin corespondență și legea...

PSD va lucra cu Iohannis la buget, votul prin corespondență și legea salarizării. Ce a mai declarat Dragnea

PSD va lucra împreună cu preşedintele Klaus Iohannis la legea bugetului pe 2016, la legea salarizării, dar şi la legea votului prin corespondenţă, a declarat președintele interimar al social-democraților, Liviu Dragnea, care a pledat pentru ”pace politică”, potrivit Mediafax

“S-a văzut la Codul fiscal că am putut lucra împreună. (…) Vom lucra împreună şi la legea salarizării, vom lucra împreună şi la buget şi la votul prin corespondenţă şi la multe alte chestiuni importante. O pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare. Un război permanent politic sau hărţuială de dragul hărţuielii nu ne dă speranţa că chiar putem realiza o dezvoltare serioasă şi stabilă”, a spus, duminică, Liviu Dragnea.

Citește și: Ponta, tras pe tușă de Dragnea

Liderul PSD a precizat că România are nevoie de realizarea unui plan de dezvoltare pe următorii 20-30 de ani, iar pentru acest lucru este nevoie de o creştere economică susţinută de peste 7%, obiectiv ce nu poate fi realizat decât în cazul în care puterea şi opoziţia conlucrează.

“Ideea unui armistiţiu pe termen lung între forţele politice şi cu implicarea serioasă a preşedintelui României este o idee care vine şi este necesară pentru a realiza în comun un proiect de ţară”, a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea a spus, vineri seară, la Școala de Vară a femeilor social-democrate, care a avut loc la Mamaia, că dorește un armistițiu politic pe termen lung care să ducă la realizarea unui plan de dezvoltare strategică a țării.

“Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistițiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forțelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă și strategică a acestei țări pentru următorii 20-30 de ani. Gândiți-vă ce ar înseamna să mergem ca și până acum. O guvernare construiește ceva, mai mult sau mai puțin, vine următoarea guvernare și dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte. Și România după fiecare ciclu politic pierde un an sau doi și pierde în competiția din ce în ce mai dură cu celelalte popoare. Nu cumva e mai bine ca noi să promovăm aceste idei de un climat politic bazat pe dialog și continuitate, nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forțele politice în jurul marilor proiecte naționale, în jurul unui proiect de țară care să fie peren și să nu mai poată fi schimbat de nicio forță politică pentru că a participat la construcția lui”, a declarat Liviu Dragnea.

Citește și: Liviu Dragnea, despre o posibilă demitere a lui Teodorovici

De asemenea, Dragnea a precizat că își dorește să se termine ”epoca războiului în politică” pe care a atribuit-o lui Traian Băsescu. 

“Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epocă politică. Epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului, s-a consumat, suntem într-un moment de inflexiune. Avem un președinte care nu pare că-și dorește războaie politice cu orice preț, haideți să-l folosim, haideți să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înțeleagă și președintele, sper să înțelegem și noi, liderii de partid și membrii de partid, că un război politic permanent dus cu orice preț și cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei țări”, a mai afirmat Liviu Dragnea.

Cele mai citite

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Administratora unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un vecin

O femeie de 56 de ani, administratora unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal de un vecin, joi seară. Individul...

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă