22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportPuteri sporite pentru Liviu Dragnea

Puteri sporite pentru Liviu Dragnea

Investițiile din cadrul Programului național de dezvoltare rurală vor putea fi aprobate doar printr-un ordin al ministrului Dezvoltării Regionale. Printr-o ordonanță de urgență, Executivul a eliminat din schema de decizie organismul care cenzura mișcările lui Liviu Dragnea – Consiliul tehnico-economic –

Astfel, Guvernul a emis o ordonanță de urgență (24/2014) prin care modifică ordonanța de urgență 28/2013 privind Programul național de dezvoltare rurală. Concret, a fost eliminat din vechea ordonanță un singur alineat care prevedea că „obiectivele de investiții noi se avizează în Consiliul tehnico-economic al Minis-terului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”. Restul etapelor din metodologia de aprobare rămân însă în vigoare. Astfel, ministerul „analizează propunerile transmise de către consiliile judeţene şi întocmeşte lista finală a obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora în anul în curs, listă care se aprobă prin ordinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”. De asemenea, “întocmeşte şi aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice repartizarea sumelor pentru program, pe judeţe, pe fiecare subprogram şi pe domenii specifice”.

Cu alte cuvinte, totul se rezumă, practic, la ordine semnate de mi-nistrul Liviu Dragnea.

În nota de fundamentare care însoțește ordonanța publicată ieri, Guvernul invocă un tablou apocaliptic, în cazul păstrării avizului prevăzut de reglementarea inițială. Astfel, adoptarea ordonanței este motivată “prin necesitatea luării unor măsuri urgente care să asigure un climat investiţional atractiv pentru localităţile României, menit să ducă la creşterea numărului de locuri de muncă, neadoptarea în regim de urgenţă a Programului naţional de dezvoltare locală conducând pe termen lung la neasigurarea standardelor de calitate a vieţii, necesare populaţiei, în domeniul serviciilor publice”.

Mai mult, Executivul invocă „eliminarea unei bariere birocratice” şi „simplificarea administrativă a procesului de avizare a proiectelor de investiţii locale”. Un alt argument este legat de evoluția anotimpurilor: “Lucrările de investiţii finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală pot fi realizate doar în perioada primăvară-toamnă datorită intemperiilor din perioada de iarnă”.

Metodologia stabilită în 2013 provocase deja controverse. Dragnea a devenit decidentul final, în lipsa oricărei forme de transparență (alocările erau comunicate doar consiliilor județene – n.r.).   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Șapte ambarcațiuni cu peste 400 de migranți au ajuns în Insulele Canare

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite afirmă că, dintre cei 266.940 de migranți care au încercat să ajungă în Europa anul trecut, 97%...
Ultima oră
Pe aceeași temă