16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSportRadu Stroe, exclus din PNL

Radu Stroe, exclus din PNL

Deputatul Radu Stroe a fost exclus din PNL de către Biroul Politic al partidului. 53 de liberali au votat pentru excludere, iar zece împotrivă. Stroe este acuzat că a făcut declarații împotriva PNL și că a votat în Parlament, de mai multe ori, împotriva liniei stabilite de grupul parlamentar. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător al partidului, iar discuţia despre excluderea sau suspendarea acestuia din PNL a venit "natural" şi este una "normală", care ar avea loc în orice partid. Decizia finală va fi luată potrivit statului de către Delegația Permentă a PNL.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...

Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă în intervalul 13 - 26 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă