16.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportRaluca Prună, la Consiliul JAI: Trebuie să fim ambițioși și să contribuim...

Raluca Prună, la Consiliul JAI: Trebuie să fim ambițioși și să contribuim la instituirea unui Parchet European eficient

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a vorbit, joi, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles despre necesitatea instituirii unui Parchet European eficient.

„Trebuie să fim ambițioși și să contribuim la instituirea unui Parchet European eficient, într-un orizont temporal predictibil. Instituirea acestui Parchet va demonstra determinarea noastră de a contribui la consolidarea activității de recuperare a prejudiciilor aduse bugetului Uniunii Europene. Demersul nostru va duce la creșterea încrederii cetățenilor statelor membre în construcția europeană", a declarat Raluca Prună.

Ministerului Justiției precizează, într-un comunicat de presă, că agenda reuniunii Consiliului JAI a inclus directiva privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal, instituirea Parchetului European, directiva privind contractele de furnizare a conținutului digital și justiția penală în spațiul cibernetic.

Discuțiile dintre miniștrii de Justiție au vizat și proiectul de regulament privind Parchetul European.

Potrivit sursei citate, textul prezentat de președinția slovacă a fost susținut de majoritatea miniștrilor Justiției, dar sunt necesare discuții suplimentare pentru finalizarea dosarului.

„Cu privire la competența materială a Parchetului European, miniștrii participanți au decis ca acesta să instrumenteze și dosare de fraudă la TVA, în care vor fi implicate mai mult de două state membre și s-a produs un prejudiciu de mai mult de 10.000 de euro", mai precizează Ministerul Justiției.

Consiliul JAI desfășurat joi la Bruxelles a fost ultimul organizat de Președinția slovacă, din ianuarie 2017 președinția rotativă a Consiliului UE urmând să fie preluată de Malta.

Cele mai citite

Natalia Intotero: Vom asigura și în acest an câte 15000 de lei pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro

Programul naţional de fertilizare in vitro va continua și în anul 2024, deși acum câteva luni a fost în pericol din cauza lipsei banilor.  „...

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...
Ultima oră
Pe aceeași temă