16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportReacţia Liviei Stanciu, după declaraţiile premierului Victor Ponta

Reacţia Liviei Stanciu, după declaraţiile premierului Victor Ponta

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) poate sesiza Inspecția Judiciară pentru a se constata dacă a fost sau nu încălcată independența Justiției în ceea ce privește declarațiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Liviu Dragnea, a declarat, marți, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, potrivit Agerpres

“CSM, dacă s-a făcut o astfel de declarație de către premier, are posibilitatea de a sesiza IJ pentru a vedea dacă prin aceste afirmații s-a adus sau nu atingere independenței sistemului judiciar”, a afimat Stanciu, la sosirea la ședința plenului CSM.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Dacă îndemnarea oamenilor să vină la vot este faptă de corupție, atunci condamnarea este dreaptă

Premierul Victor Ponta a susținut, luni, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulțumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul “Referendumul”, decizie a Justiției pe care social-democrații o consideră “nedreaptă”.

Mai mult, Victor Ponta a declarat că dacă Liviu Dragnea nu ar fi fost condamnat atunci judecătoarele ar fi fost arestate. 

“Este (tensiune în PSD — n.r.), bineînțeles că este, pentru că noi am guvernat și guvernăm și la nivel central, guvernăm și la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea, că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toți. Ați văzut ce pățesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu știu ce. Vă dați seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau și arestate acum. Au dat și ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci și PNL a fost cu noi la suspendare. Toți am fost, mă rog, toți cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulțumire, pentru că e o nedreptate care ni se face”, a declarat Ponta, la România TV.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, CONDAMNAT la UN AN de închisoare cu suspendare, în dosarul Referendumul. Ce DECIZIE RADICALĂ a luat ministrul

 

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă