18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportRectificarea bugetară este ilegală - Consiliul Fiscal

Rectificarea bugetară este ilegală – Consiliul Fiscal

Consiliul Fiscal apreciază că rectificarea bugetară este ilegală, pentru că încalcă mai multe prevederi legale. În plus, potrivit Consiliului, rectificarea arată incapacitatea Guvernului de programare și execuţie a bugetului, privind în special investiţiile.

Totodată, potrivit Mediafax, Consiliul Fiscal arată că plata în avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pe 2015.

"Consiliul fiscal consideră că decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară, încâlcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante (pe care le suspendă temporar printr-o ordonanță de urgență), este dovada unei evidente incapacități administrative de programare și executie a bugetului, în special a cheltuielor de investitii. În plus, este dificil de înțeles oportunitatea achitării în avans a drepturilor salariale restante comparativ cu eșalonarea programată inițial prin apelul la o multitudine de încălcări ale regulilor fiscale statuate prin legile în vigoare, în condițiile în care apare drept puțin probabil ca aceasta să ușureze construcția bugetară pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii
Europene și din prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate și Compactului Fiscal", arată Consiliul Fiscal.

Argumentul Executivului privind "excedentul bugetar înregistrat la 10 luni, ca urmare a creşterii încasării veniturilor bugetului general consolidat față de estimări şi având în vedere situaţia favorabilă din perspectiva încadrării în plafonul soldului bugetului general consolidat aprobat pentru anul 2014" este în mod evident fals, întrucât situația de excedent bugetar după 10 luni nu se datorează nicidecum unor venituri care să depășească substanţial estimările, ci pur și simplu nerealizării cheltuielilor cu investiții, arată Consiliul.

Astfel, la finele lunii octombrie cheltuielile de natura investițiilor erau mai mici cu 2,3 miliarde de lei decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, în condițiile în care la nivelul întregului an 2014 programarea bugetară (corespunzător celei de-a doua rectificări bugetare) indica cheltuieli de investiții mai mari cu circa 5,8 miliarde de lei decât în 2013, mai scrie Mediafax.

"Din punctul de vedere al Consiliului fiscal, situația este departe de a reflecta o bună gestiune si execuție a bugetului public, fiind dimpotrivă mărturia unei evidente incapacități la nivelul administrării portofoliului de proiecte de investiții publice, de natură să inducă nejustificat un impuls fiscal negativ în economie", conform Consiliului.

Reprezentanţii CF justifică această afirmaţie şi prin modificările propuse de a treia rectificare bugetară, în condițiile în care programul de investiții publice consemnează o nouă reducere, de 1,3 miliarde lei, comparativ cu nivelul aferent celei de-a doua rectificări bugetare, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă este una foarte recentă, având loc la finele lunii septembrie.

A treia rectificare bugetară din acest an suplimentează bugetele Justiţiei, Agriculturii, Transporturilor, Educaţiei, Apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari, dar taie din bugetele Preşedinţiei, Parlamentului, Externelor, Economiei, cu un deficit de 2,2%.

Rectificarea, efectuată în mod excepţional de Guvern, prin derogare de la lege, este determinată de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2014, care scot în evidenţă un excedent de 0,29% din PIB faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent, conform Executivului.

Guvernul arată, în proiectul de rectificare, că rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice pe întregul an de 2,6%, faţă de 2,2% cât se estimase la elaborarea legii bugetului de stat.

Veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat menţinându-se ca valoare nominală la 14,7 miliarde lei şi ca pondere în PIB la 2,2%.

"În esență, rectificarea folosește spațiul fiscal creat de nerealizarea substanțială a cheltuielilor de investiții programate pentru a achita în avans față de eșalonarea stabilită prin lege a unor drepturi de natură salarială câștigate în urma hotărârilor judecătorești, precum și a altor arierate, cu impact favorabil asupra deficitului cash din anul 2015. Cu toate acestea, dat fiind faptul că o parte consistentă a acestor drepturi salariale restante, precum și celelalte arierate pe care Guvernul intenționează să le achite au fost deja incluse în execuția pe bază de angajamente (SEC95/SEC2010) încă din anul 2011 – în cazul primei categorii, ori în anul în curs în cazul celei de-a doua categorii, este foarte puțin probabil ca această realocare inter-anuală să genereze o diminuare a presiunilor existente la nivelul
deficitului BGC în anul 2015 determinat în conformitate cu normele europene, relevant din perspectiva angajamentelor asumate de România ca membră a Uniunii Europene si respectării prevederilor brațului preventiv al Pactului de Stabilitate și Creștere și ale Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare", arată CF.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă