Unele articole din Codul de Procedură Penală conferă procurorilor puteri mai mari decât cele ale judecătorilor, afirmă avocatul Ionel Manole.
Un avocat orădean a ridicat o nouă excepție de neconstituționalitate, care, dacă va fi admisă, ar putea crea un nou echilibru în sistemul juridic românesc. Avocatul Ionel Manole a afirmat că doreşte să contracareze deficiențele de redactare a unor texte normative penale esențiale, generatoare, după cum susține el, de tratamente diferențiate și inechități. Ionel Manole este de părere că, prin maniera în care sunt redactate textele pe care le consideră neconstituționale, urmărirea penală este, de fapt, superioară judecăţii, iar procurorii dispun de puteri mai mari decât cele ale judecătorilor.
În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, avocatul orădean a invocat art. 24 alin. (1) din Constituţie referitor la dreptul la apărare, Decizia Curții Constituționale nr. 23/2016, respectiv Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012. „Având în vedere faptul că pentru o parte însemnată (59 din cele 198) dintre infracțiunile în cazul cărora procurorul poate renunța la urmărirea penală (șantaj, dare de mită etc.) și care au limita de pedeapsă 7 ani judecătorul nu poate aplica o soluție cu efecte similare – amânarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei –, ne plasăm în situația în care procurorul realizează, în mod direct, un act de justiție, iar judecătorul poate doar confirma soluția de renunțare la urmărirea penală dispusă de procuror”, a arătat avocatul Ionel Manole în excepţia invocată.
Când procurorul devine și judecător
Acesta crede că Parlamentul României a acordat procurorilor, prin redactarea deficitară a unor articole din Codul Penal, atribuții mai mari decât cele ale judecătorilor. „Procurorii, ca și judecătorii, au statut constituțional de magistrați și, prin competența procurorului de a renunța la urmărirea penală, procurorul realizează, în mod direct, un act de justiție, se plasează pe poziția de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor pentru un număr de 198 de infracțiuni din totalul de 236 de infracțiuni reglementate în Codul Penal, precum și alte numeroase infracțiuni reglementate în legi speciale. Prin contrast, cu toate că îi revine funcția de judecată, judecătorul poate dispune amânarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei pentru un număr de 139 de infracțiuni, deoarece 59 de infracțiuni prevăd un maxim de 7 ani închisoare, fiind astfel excluse din competența judecătorilor în sensul descris.
Permițând procurorilor să pășească în sfera prerogativelor instanțelor judecătorești, este normal ca și judecătorii să aibă cel puțin aceleași competențe, incluzând și gama infracțiunilor pentru care pot decide renunțarea sau amânarea aplicării unei pedepse, în condiții identice celor care conferă procurorilor dreptul de a dispune renunțarea la urmărirea penală, cu aceeași consecință finală a neaplicării unei pedepse.
Dispozițiile art. 83 alin. (2) Cod Penal și art. 80 alin. (2) lit. d) Cod Penal sunt neconstituționale prin raportare la prev. art. 318 Cod Procedură Penală în măsura în care, comparând competența dată procurorului cu cea dată judecătorului prin maniera de reglementare a celor trei instituții – renunțarea la urmărire penală (procuror), amânarea aplicării pedepsei (judecător) și renunțarea la aplicarea pedepsei (judecător) –, stabilesc un tratament diferențiat pentru procuror, care poate să renunțe la urmărirea penală pentru fapte mai grave (cu pedepse de până la 7 ani închisoare), spre deosebire de judecător, care poate să amâne aplicarea pedepsei, pentru fapte mai puțin grave (cu pedepse mai mici de 7 ani închisoare), respectiv poate să renunțe la aplicarea pedepsei pentru fapte și mai puțin grave (cu pedepse de până la 5 ani închisoare)”, spune avocatul orădean. În opinia sa, parlamentarii au acordat în mod greșit procurorilor o putere mai mare decât cea a judecătorilor, deși procurorii nu sunt magistrați independenți, în sensul dat acestei noțiuni de convențiile internaționale cu privire la drepturile omului la care este parte România. De aceea, Ionel Manole este de părere că judecătorii de la Curtea Constituțională trebuie să restabilească echilibrul în sistemul juridic românesc și să ceară Parlamentului să confere judecătorilor măcar aceleași puteri pe care le au procurorii. Astfel, în opinia sa, pot fi prevenite eventualele abuzuri care ar putea fi comise de procurori.
Avocatul orădean afirmă că, în eventualitatea în care judecătorii Curții Constituționale vor admite cererea sa de a declara neconstituționale o serie de articole din Codul de Procedură Penală, acest lucru nu va însemna că vor fi eliberați cei acuzați de comiterea unor infracțiuni, ci va fi reechilibrat sistemul juridic. Adică judecătorii vor putea să ia aceleași măsuri pe care le pot lua și procurorii. Concret, procurorii nu își vor pierde dreptul pe care îl au în prezent de a renunța la urmărirea penală acolo unde consideră că această măsură este justificată, însă de drepturi similare vor beneficia și judecătorii în faza de judecată. Mai mult, dacă procurorii refuză nejustificat să admită o cerere de renunțare la urmărirea penală, acest refuz ar putea fi atacat în fața unui judecător, ceea ce ar oferi garanții suplimentare cu privire la corectitudinea actelor de urmărire penală.
