18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportRomânia, pe locul șase în topul statelor cu cele mai multe plângeri...

România, pe locul șase în topul statelor cu cele mai multe plângeri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

România ocupă locul al şaselea într-un top al statelor cu cele mai multe plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Astfel, în 2015, numărul de plângeri individuale îndreptate împotriva României şi aflate pe rolul CEDO în diverse etape judiciare s-a ridicat la 3.350, dintr-un total de 66.450, potrivit raportului pe 2015 privind starea justiţiei publicat miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), informează Agerpres

„Astfel, România se situează pe locul şase în cadrul statelor împotriva cărora se înregistrează cel mai mare număr de plângeri, după Ucraina (cu 13.500 plângeri individuale), Federaţia Rusă (9.000), Turcia (8.850), Italia (7.750) şi Ungaria (4.450)”, se precizează în raport. 

În cauzele îndreptate împotriva României, CEDO a pronunţat anul trecut 72 de hotărâri în care a constatat cel puţin o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor sau de protocoalele la aceasta. 

Citește și: CEDO a amendat România cu 15.000 de euro, pentru infracțiuni motivate de ură la adresa persoanelor LGBT

În 2015 au mai fost pronunţate cinci hotărâri privind exclusiv satisfacţia echitabilă, două hotărâri prin care a revizuit hotărâri ale sale anterioare, cinci hotărâri şi 52 de decizii în care a constatat că nu există o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţie, 62 de decizii de radiere ca urmare a soluţionării amiabile, 51 de decizii de radiere ca urmare a declaraţiei unilaterale a Guvernului şi 36 de decizii de radiere ca urmare a constatării absenţei interesului reclamantului de a menţine cererea pe rolul Curţii. 

Prin aceste hotărâri şi decizii, CEDO a soluţionat 675 de cauze împotriva României. 

„Este de subliniat că, dintre deciziile de radiere emise în urma soluţionării amiabile sau declaraţiei unilaterale a Guvernului, 87 de decizii vizează 224 cauze în care se invocă durata nerezonabilă a procedurilor judiciare; astfel, prin aceste decizii, 116 cereri au fost radiate urmare acordului amiabil şi 108 de cereri după formularea de către Guvern a declaraţiei de recunoaştere a încălcării art. 6 şi de angajament în sensul plăţii unei sume de bani cu titlu de reparaţie”, se mai arată în raportul CSM. 

Citește și: CEDO a condamnat din nou România, în dosarul Revoluției

Cele mai citite

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă