10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportRomânia reafirmă sprijinul său pentru parcursul european al Republicii Moldova

România reafirmă sprijinul său pentru parcursul european al Republicii Moldova

România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor țării vecine, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de Ministerul Afacerilor Externe.

La data de 27 august se împlinesc 25 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. De asemenea, la 29 august, România și Republica Moldova celebrează 25 de ani de relații diplomatice.

"Relația bilaterală privilegiată, fondată pe patrimoniul identitar comun, reconfirmă aspirațiile exprimate în urmă cu 25 de ani și consolidate prin Declarația Comună privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Aceasta fixează prioritățile relației bilaterale, pornind de la obiectivul comun al reintegrării depline a Republicii Moldova în familia europeană", subliniază MAE.

În acest context aniversar, România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor moldoveni.

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă