8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportRomânia susține adoptarea directivei europene de combatere a evaziunii fiscale și aplicarea...

România susține adoptarea directivei europene de combatere a evaziunii fiscale și aplicarea până la finalul lui 2019

România a susținut măsurile de combatere a evaziunii fiscale la Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN) și adoptarea unei directive în acest scop, cu termen de implementare pentru statele membre finalul anului 2019, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice transmis, marți, Agerpres.

Conform documentului, primul punct pe agenda discuțiilor l-a reprezentat propunerea de modificare a directivei Consiliului (UE) 2016/1164 în ceea ce privește tratamentele neuniforme ale elementelor hibride care implica țări terțe (ATAD 2). Propunerea face parte din pachetul publicat de Comisia Europeana care cuprinde planurile de revizuire a modului de impozitare a societăților în cadrul pieței unice, cu scopul de a dezvolta un sistem fiscal echitabil și favorabil creșterii.

“Am susținut adoptarea acestui proiect de directivă ca instrument necesar în lupta contra evaziunii fiscale, cu atât mai mult cu cât și actualul guvern de la București a făcut o prioritate din această temă. Această directivă este necesară pentru a combate abuzurile generate de folosirea unor instrumente financiare sau entități supuse unor reglementări fiscale diferite între jurisdicții. Am susținut data din propunerea de compromis a Președinției malteze, și anume transpunerea Directivei de către statele membre până la finele anului 2019”, a declarat Viorel Ștefan.

Un alt subiect important pe agenda ECOFIN a fost lista UE a jurisdicțiilor necooperante în domeniul impozitării. Potrivit comunicatului citat, miniștrii au discutat și agreat sfera de aplicare a criteriilor pentru întocmirea acestei liste.

Totodată, ministrul român al Finanțelor a avut întâlniri oficiale cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, și cu comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, în cadrul cărora au fost discutate evoluțiile macroeconomice ale României și construcția bugetară aferentă anului 2017.

“Comisia Europeană și-a exprimat acordul pentru oferirea de asistență tehnică, inclusiv pentru crearea unei Bănci de Dezvoltare în România și s-a convenit continuarea dialogului la nivel politic”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă