15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSportRomânia vrea să ajute Moldova să-şi consolideze capacitatea de apărare

România vrea să ajute Moldova să-şi consolideze capacitatea de apărare

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, i-a transmis, marţi, omologului moldovean, Viorel Cibotariu, că România e dispusă să acorde asistenţă tehnico-materială în contextul consolidării capacităţii de apărare a Republicii Moldova, informează Mediafax.

“Întâlnirea de astăzi constituie o etapă superioară în consolidarea dialogului politico-militar între statele noastre şi un bun prilej pentru împărtăşirea opiniilor referitoare la stadiul şi perspectivele cooperării militare bilaterale şi în format multilateral”, a declarat Mircea Duşa, citat în comunicat.

Referitor la activităţile de instruire desfăşurate în comun de cele două armate, ministrul Mircea Duşa a salutat prezenţa subunităţilor de infanterie, artilerie terestră şi apărare CBRN din armata Republicii Moldova la exerciţiile de instruire care au vizat operaţii convenţionale şi şi-a exprimat speranţa că acest tip de colaborare va continua.

“Consider că experienţa acumulată de Armata României în exerciţiile multinaţionale şi misiunile în care a fost angajată poate fi valorificată şi în plan bilateral, astfel încât, în misiunile de menţinere a păcii, să utilizăm aceleaşi proceduri”, a spus Duşa.

Ministrul român a subliniat disponibilitatea acordării asistenţei tehnico-materiale în contextul consolidării capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin prisma Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, precum şi posibilitatea consilierii privind metodologia de elaborare a actelor normative specifice domeniului logistic.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre participarea Republicii Moldova în cadrul iniţiativelor regionale şi accederea ca membru cu drepturi depline la procesul SEDM, dar şi despre identificarea unor soluţii pentru a facilita cooptarea Moldovei în operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit marţi, cu omologul său din Republica Moldova, Viorel Cibotaru, care efectuează, pe 19 şi 20 mai, o vizită oficială la Bucureşti, potrivit unui comunicat MApN.

Cele mai citite

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

Trei scenarii pentru Europa

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în...
Ultima oră
Pe aceeași temă