25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportRomânii minoritari şi de peste graniţe cer finanţare CORECTĂ în Harghita, Covasna...

Românii minoritari şi de peste graniţe cer finanţare CORECTĂ în Harghita, Covasna şi Mureş

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita) solicită, printr-o rezoluţie adoptată la finalul lucrărilor, finanţarea corectă, fără discriminare, a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi a comunităţilor româneşti care trăiesc în afara frontierelor, relatează Mediafax.

Citeşte şi Corlăţean: Garda Maghiară şi Garda Secuiască NU ar trebui ACCEPTATE în România

În rezoluţia adoptată la finalul lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, semnatarii solicită un buget “relevant” acordat Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), pe modelul finanţătii acordate fundaţiei UDMR “Comunitas”, care să asigure păstrarea identităţii naţionale a românilor din cele trei judeţe, finanţarea acţiunilor culturale ale acestora şi a presei în limba română din zona locuită preponderant de etnici maghiari.

“Nu se poate ca românii din Harghita, Covasna şi Mureş să nu aibă posibilitatea să-şi păstreze identitatea naţională din lipsa banilor. Credem că soluţia rezonabilă este aceea ca proporţional să se acorde un buget relevant pentru FCRCHM, în conformitate cu numărul românilor. Sunt circa 400.000 de români şi credem că au nevoie de un buget care să le asigure păstrarea identităţii naţionale, finanţarea acţiunilor culturale şi a mass-media în limba română”, se arată în rezoluţie.

Citeşte şi Corlăţean către românii din afara graniţelor: NU vom accepta ca problemele personale să fie transferate la ambasade

Totodată, semnatarii rezoluţiei consideră că bugetul acordat “celor zece milioane de români” care trăiesc în afara frontierelor României trebuie să fie proporţional cu bugetul pe care statul român îl acordă minorităţilor naţionale.

“Credem că cele zece milioane de români din afara frontierelor României trebuie să aibă un buget care să le asigure păstrarea identităţii naţionale. Fac parte din corpul naţiunii române şi au dreptul, la fel ca şi românii din interiorul frontierelor României, la păstrarea identităţii naţionale, la accesul la educaţie română, la mass-media în limba română şi la slujbă în biserică în limba română. Au nevoie de şcoli, de lăcaşuri de cult, de reviste şi radiouri, mass-media în general, în limba română. Toate pot fi asigurate cu un buget adevcat, care să fie proporţional cu bugetul pe care statul român îl acordă minorităţilor naţionale din România”, se mai arată în rezoluţie.

Citeşte şi Băsescu: Transilvania a costat enorm poporul român; a fost plătită cu sânge, nu cu bani sau favoruri

Documentul final al Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului a fost prezentat de preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, şi cuprinde mai multe rezoluţii adoptate de participanţi, legate de problemele dezbătute pe parcursul săptămânii 12-16 august, în care s-a desfăşurat manifestarea ajunsă la a XI-a ediţie.

Cele mai citite

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă