15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportSchimb de replici între președintele ICR și ambasadorul Poloniei, după scandalul Breban

Schimb de replici între președintele ICR și ambasadorul Poloniei, după scandalul Breban

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, i-a transmis o scrisoare președintelul ICR, Radu Boroianu, prin care i-a cerut ca reprezentanții ICR să nu îi mai pună ţara într-o lumină falsă.

Precizarea diplomatului vine după ce Nicolae Breban a spus că în Polonia ești împușcat dacă faci afirmații denigratoare la adresa istoriei țării. 

 

“Am fost foarte neplăcut surprins să citesc declaraţia domnului Nicolae Breban, preşedintele Consiliului consultativ al ICR, preluată în masă de presa din România, conform căreia în Polonia cineva poate fi împuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice. Consider nepotrivit ca persoane de calibrul domnului Breban, care se bucură de autoritate şi care reprezintă o instituţie precum ICR, să recurgă în discuţia purtată la nişte argumente atât de absurde şi evident neadevărate. Acest gen de acuzaţii la adresa Poloniei nu fac onoare unui scriitor, membru al respectatei Academii Române. Polonia reprezintă de mulţi ani un exemplu de ţară în care domină libertatea nestingherită de exprimare, garantată direct prin constituţie. Acest lucru este demonstrat de însăşi poziţia înaltă a ţării noastre în clasementele internaţionale referitoare la libertatea presei”, spune ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygieł, în scrisoarea transmisă preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu.

De asemenea, întrucât afirmațiile lui Breban i-au vizat pe Gabriel Liiceanu și pe Horia Roman Patapievici, care potrivit scriitorului ar trebui împușcați, ambasadorul Poloniei a subliniat că pe cei doi nu îi ameninţă niciun pericol în Polonia.

“Domnii Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, pentru care am un enorm respect, se află printre cei mai străluciţi intelectuali români, sunt persoane cunoscute şi respectate şi în Polonia. Vă asigur, domnule Boroianu, că în ţara mea nu-i ameninţă niciun pericol. Am totodată rugămintea ca pe viitor, în fervoarea dezbaterilor publice, reprezentanţii ICR să nu mai folosescă argumente care să-mi pună ţara, atât de apropiată României, într-o lumină nefavorabilă şi falsă”, mai spune ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygieł.

Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, i-a răspuns ambasadorului, spunând că  ICR s-a distanțat public de discursul lui Nicolae Breban, “care nu a fost și nu este președinte onorific al Consiliului consultativ” al Institutului, potrivit unui comunicat al instituției. 

În comunicat este redat şi textul integral al scrisorii remise miercuri ambasadorului Marek Szczygiel, la care a fost anexat şi mesajul public al președintelui ICR în legătură cu declarațiile lui Nicolae Breban. În acest mesaj, intitulat “Despărțirea de Breban (și nu numai)?” şi publicat pe 29 mai pe site-ul ICR, Radu Boroianu spunea că l-a marcat recenta “ieșire curmezișe” a lui Nicolae Breban, precizând că, din păcate, scriitorul “s-a închipuit instalat ca Despot” al ICR, însă despoţii nu pot fi acceptați ca ambasadori culturali.

Astfel, în scrisoarea adresată ambasadorului Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, Radu Boroianu spune că s-a detaşat public de declaraţiile lui Nicolae Breban.

“(…) Institutul Cultural Român și eu, personal, ne-am detașat public de intempestiva prezență și declarație a domnului academician Nicolae Breban. Cu toate remarcabilele sale calități de scriitor și intelectual, prin atitudinea sa surprinzătoare, Nicolae Breban nu mai poate intra în viziunea integratoare a unei instituții de diplomație publică, mai ales culturală. Poziția noastră s-a referit la întregul domniei sale discurs incriminatoriu, nu doar la citarea Poloniei, și a fost făcută publică de acum două săptămâni… Domnul Nicolae Breban nu a avut răgazul să ne devină colaborator, a ratat această șansă! Vă asigur, domnule ambasador, de prețuirea deosebită ce o port dintotdeauna Poloniei și poporului polonez, exemplu de curaj și de unitate națională, de respect al valorilor și pentru mine, și pentru toți colaboratorii mei”, spune Radu Boroianu în scrisoarea adresată ambasadorului Marek Szczygieł, pe care o semnează atât în calitate de preşedinte al ICR, cât şi de fost ambasador.

Liiceanu: Nu sunt de acord să fiu împușcat

Scrisoarea a fost transmisă “spre ştiinţă” şi scriitorilor Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, dar şi academicianului Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, şi lui Radu Podgorean, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. Scrisoarea a fost publicată pe site-ul contributors.ro, cu acordul ambasadorului Marek Szczygieł, conform precizărilor făcute în acest sens.

Scriitorul Gabriel Liiceanu i-a adresat, pe 1 iunie, preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, o scrisoare deschisă, al cărei titlu este “Nu sunt de acord să fiu împuşcat”. Liiceanu îl întreba pe preşedintele Academiei dacă crede că dinlăuntrul “celui mai înalt for de spiritualitate” al României poate fi lansată o “instigaţie la crimă” precum cea a lui Nicolae Breban referitor la împuşcarea lui Liiceanu şi a lui Horia-Roman Patapievici.

Liiceanu făcea referire la faptul că academicianul Nicolae Breban, într-o şedinţă recentă a Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, ar fi spus că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.

Citește și: Reacţia lui Liiceanu, după ce Nicolae Breban a spus că ar trebui să fie împuşcat

La rândul său, Horia-Roman Patapievici a reacţionat, spunând că este consternat de faptul că în Academie cineva poate cere împuşcarea a doi oameni pe motiv de diferend cultural, precizând că aşteaptă explicaţiile preşedintelui forului, Ionel Valentin Vlad, şi ale preşedintelui Secţiei de Filologie şi Literatură, Eugen Simion.

La momentul respectiv, scriitorul Nicolae Breban a declarat că a folosit într-o şedinţă la Academia Română o metaforă, poate nefericită, referitor la Horia-Roman Patapievici şi că a vrut să arate că dispreţuieşte atacurile la adresa neamului românesc. Nicolae Breban a precizat că nu s-a referit şi la Gabriel Liiceanu.

De asemenea, Nicolae Breban a catalogat ca fiind “folclor” ce se spune despre el. “Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu”, a declarat Nicolae Breban.

Citește și: Patapievici, despre declaraţia lui Nicolae Breban că ar merita să fie împuşcat

Ulterior, academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, a spus că este o minciună faptul că Nicolae Breban ar fi cerut moartea lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Gabriel Liiceanu la o şedinţă a Secţiei de Filologie şi Literatură din Academia Română, precizând că Academia nu este implicată în niciun fel în această chestiune.

Totodată, Ionel-Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, i-a răspuns, pe 3 iunie, lui Gabriel Liiceanu, ca urmare a scrisorii pe care acesta i-a adresat-o, menţionând că instituţia pe care o conduce nu dispune de probe care să susţină afirmaţia sa despre “instigarea la crimă” lansată de Nicolae Breban.

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă