7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportSchimb de replici între un senator ALDE și șeful Senatului. Vasile Nistor...

Schimb de replici între un senator ALDE și șeful Senatului. Vasile Nistor îi cere lui Tăriceanu să demisioneze, acesta îi răspunde că nu este dispus

 

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, marți, că până la momentul de față nu ia în calcul posibilitatea de a demisiona de la conducerea Senatului, potrivit Agerpres.

„Dacă vreți să vă spun așa, există și varianta să facem toate jocurile pe care PNL le dorește, dar eu cel puțin, până în acest moment, nu sunt dispus. Din unele informații s-ar părea că da (în spatele demersului senatorului Vasile Nistor s-ar afla PNL — n.r.)”, a afirmat Tăriceanu, marți, la Senat, în contextul în care senatorul ALDE Vasile Nistor i-a solicitat, luni, să își prezinte demisia, pe motiv că este „acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului”.

Întrebat dacă Vasile Nistor riscă să își piardă funcția de președinte executiv al ALDE, Tăriceanu a precizat că decizia va fi luată în interiorul partidului și că nu intenționează să propună excluderea lui Nistor din partid.

„Aveți dreptate, este o poziție ciudată. E nefiresc ceea ce se întâmplă, dar cred că această chestiune va fi analizată de colegii mei. Eu vreau să stau puțin mai deoparte ca să nu am o atitudine care ar putea fi considerată subiectivă. (…) Nu (va propune excluderea senatorului din ALDE — n.r.), pentru că eu nu sunt adeptul excluderilor din partid. Cred că într-un partid liberal fiecare este liber să vorbească, dar ar fi de dorit să și gândească”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

Totodată, șeful Senatului a mai precizat că Nistor este nemulțumit că nu a mai fost ales în funcția de vicepreședinte. „Pentru ca să vă lămuriți pe deplin și fiindcă nu vreau să fac comentarii în legătură cu dl Nistor, ar fi bine să îl întrebați și pe Daniel Constantin care este părerea dânsului legat de situația dlui Nistor și de demersul acestuia. Dl Nistor e nemulțumit că nu a mai fost ales vicepreședinte al Senatului, partea cea mai delicată este că nicio filială din țară nu îl dorește pe listă”, a conchis Tăriceanu.

Senatorul Vasile Nistor i-a cerut demisia lui Tăriceanu

Luni, senatorul ALDE i-a solicitat șefului Senatului să își dea demisia, pe motiv că este „acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului”.

„Îmi pare rău că nu este domnul președinte Tăriceanu (în sala de ședință — n.r.). Domnule Tăriceanu, consider că aveți datoria morală față de România să vă prezentați demisia din funcția de președinte al Senatului întrucât sunteți acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. În orice țară din Europa democratică, al doilea om în stat reprezintă un etalon pentru ceilalți. Ca președinte al Senatului, ar trebui să dați dovadă de considerație și respect pentru românii care v-au votat și v-au acordat încrederea”, a spus Nistor, de la tribuna Senatului.

Totodată, senatorul a susținut că abaterile„știrbesc” imaginea Senatului, la fel și faptul că în funcțiile de conducere sunt persoane cu dosare penale.

„Ceea ce se întâmplă în țară și numărul mare de protestatari îmi întărește convingerea că imaginea Senatului a fost în ultimii patru ani știrbită din cauza unor grave abateri realizate de către colegii mei și care nu ne fac deloc cinste. A venit momentul să demonstrăm că nu toți suntem la fel. Unii membri ai Senatului sunt anchetați sau au dosare penale și din acest motiv consider că a venit momentul ca aceștia să demisioneze din funcția de conducere deținută la nivelul Senatului, să renunțe la imunitatea parlamentară sau la mandatul de senator pentru a se pune la dispoziția Justiției”, a mai spus Vasile Nistor.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă