16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportȘeful PSD susține că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică...

Șeful PSD susține că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică nu vor fi diminuate: Discuțiile trebuie să fie făcute în așa fel încât Legea să fie dreaptă

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat, luni, că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică nu vor fi diminuate, informează Agerpres.

„Nu e o lege ușoară, este destul de apropiată ca și importanță de legea salarizării unitare. Este o lege cu foarte multe sensibilități. (…) Plecările din sistem sunt generate de prevederile actuale ale legii. Și a apărut informația că pensiile din acest sistem vor fi diminuate și oamenii se grăbesc să plece din sistem la 45, 46, 47 de ani, ceea ce nu e în regulă pentru că statul român a investit în acești ofițeri, care au experiență foarte bună, de care România are nevoie și cred că trebuie să li se spună foarte clar că nu li se diminuează pensiile. Dar trebuie făcute discuțiile în așa fel încât legea pensiilor să fie o lege dreaptă, o lege justă, corectă", a precizat Liviu Dragnea, la Parlament.

Potrivit șefului PSD, premierul ar trebui să discute despre aceste lucruri cu toți actorii interesați, cu toți partenerii sociali, cu ministrul Apărării, ministrul de Interne, reprezentanți ai altor structuri din sistemul de apărare și ordine publică, cu ministrul Muncii, pentru a se încerca stoparea plecărilor din sistem.

Totodată, el a dat asigurări că pilonul 2 de pensii nu se naționalizează.

Întrebat ce a spus premierul în ședința coaliției de luni despre demiterea lui Eugen Teodorovici din funcția de consilier, Dragnea a arătat că a spus exact ceea ce a comunicat și presei.

„A fost decizia dumnealui, nu ne-a întrebat nici pe mine, nici pe altcineva din coaliție atunci când l-a luat consilier, nu ne-a întrebat nici când l-a demis", a adăugat liderul PSD.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă