12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportȘeful TVR: Am primit atenţionări din partea consilierilor premierului

Șeful TVR: Am primit atenţionări din partea consilierilor premierului

Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, susține, într-un articol publicat pe blogul său, că a primit "atenţionări", din partea consilierilor premierului, după ce Corneliu Nistorescu, colaborator al TVR, a publicat un editorial critic pe tema suspendării preşedintelui.

Jurnalistul Corneliu Nistorescu – care este colaborator la Televiziunea publică, fiind invitatul permanent al Alinei Stancu în emisiunea "Foc încrucişat", difuzată începând de duminică pe TVR 1 – a publicat, luni, pecotidianul.ro, un articol în care critică ideea suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

"Ţintele criticilor autorului sunt, pe rând, Traian Băsescu însuşi, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta. Se pare că articolul i-a fost arătat de un binevoitor premierului, care s-a supărat foarte tare. Ceilalţi doi, nu. Cert este că am primit încă de luni dimineaţă pe email, sms, telefon sau în direct atenţionări, mai ales din zona consilierilor şi a amicilor premierului. Nu pot să spun că mi-a făcut plăcere, dimpotrivă.", scrie Stelian Tănase joi, pe blogul personal.

"Veţi spune ce legătură are cu mine articolul incriminat. În plus, Nistorescu este liber să scrie ce crede el de cuviinţă. De ce sunt presat eu, Stelian Tănase? E simplu. Nistorescu colaborează cu TVR, iar eu sunt directorul TVR. Unii cred că TVR se subordonează guvernului. Eventual, Nistorescu ar trebui dat afară. A apărut chiar ideea (fandacsia, zic eu ) că Nistorescu ar juca un rol prea mare pe lângă mine în conducerea TVR şi se construiesc tot felul de scenarii", mai scrie preşedintele-director general al TVR.

Stelian Tănase mai scrie că jurnalistul Corneliu Nistorescu nu are niciun rol în TVR "dincolo de propria lui emisiune", dar că sunt totuşi persoane "la vârful TVR care exercită o influenţă mult mai mare decât le dau dreptul funcţiile, valoarea etc. dar acelea se recrutează dintre cei care reazemă uşile miniştrilor şi diverşilor lideri politici de care sunt protejaţi, fapt care îi face intangibili. Numele lor se cunosc bine în TVR".

Într-un editorial intitulat "Suspendarea contra gunoiul băgat sub preş", publicat luni pe site-ul Cotidianul, Corneliu Nistorescu scria: "Între suspendarea lui Traian Băsescu şi votul pentru alegerea lui Victor Ponta ce aleg? Nici una din variante! Dar între suspendarea lui Traian Băsescu şi debarcarea lui Victor Ponta ce aş alege? Amândouă! Ca şi între arestarea lui Traian Băsescu şi cea a lui Victor Ponta. A da unuia dreptate (prioritate) împotriva celuilalt este un soi de nenorocire egală. Argumentele diferă pe ici pe acolo. Dar în esenţă sunt cam aceleaşi".

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă