23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportSenatorul PSD Adrian Ţuţuianu: Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş sunt responsabili că...

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu: Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş sunt responsabili că acuzații de abuz în serviciu scapă în instanță

Şeful Comisiei Parlamentare pentru Controlul SRI şi senatorul, Adrian Ţuţuianu, a declarat că responsabilii pentru infracţiunile săvârşite de cetăţeni sunt preşedintele României, Klaus Iohannis, şi fostul prim-ministru Dacian Cioloş.

''În mai multe instanțe, a început la Alba Iulia, a continuat la Craiova, se continuă la toate instanțele din România, se constată ce? Că infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată și că nu mai poate fi tras nimeni la răspundere penală. Noi am avertizat asupra acestui risc, din păcate președintele, Parchetul General, DNA, piața ne-au spus că noi nu știm.

Sunt doi mari responsabili de faptul că oamenii care au săvârșit infracțiuni, unele grave, de abuz în serviciu scapă de pedeapsă: Guvernul Cioloș care nu a pus de acord legislația penală cu deciziile Curții Constituționale, avea obligația să o facă în 45 de zile, și, în al doilea rând, președintele Iohannis, care a condamnat public intenția guvernului de a rezolva această problemă lăsată moștenire de Guvernul Cioloș'', a spus Țuțuianu.

Senatorul l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că a contribuit la manipularea manifestanților adunaţi în Piaţa Victoriei, împotriva acţiunilor Guvernului Grindeanu.

''Deciziile Curții Constituționale ne arată că Guvernul României a avut dreptate când a emis Ordonanța 13. A retras-o din considerente de natură politică, am dorit să calmăm lucrurile în societatea românească. Putem însă constata că există o manipulare majoră, la care au contribuit din plin președintele României și partidele politice din opoziție, în special USR, care a fost promotorul principal al manifestațiilor.

Am adoptat Ordonanța 14 din același motiv și vom muta dezbaterea pe subiectele care țin de Codul Penal și Codul de Procedură Penală în Parlament, cu participarea unor experți de la Comisia Europeană, de la Comisia de la Veneția, din structurile care se ocupă de aplicarea legii: Parchet General, DNA, CSM, uniunile judecătorilor și magistraților în general, dar vom invita și pe alții, de exemplu avocații, care au și ei un rol în aplicarea legii'', a afirmat senatorul Adrian Țuțuianu.

Cele mai citite

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă