10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportSenatul a început procedurile de numire a unui nou preşedinte al ANI

Senatul a început procedurile de numire a unui nou preşedinte al ANI

Demisia fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a ajuns la Biroul Permanent al Senatului care a sesizat omisia juridică pentru declanşarea procedurii de numire a unui înlocuitor. Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat, luni, că propunerea de candidat pentru funcţia de preşedinte al ANI vaveni din partea Consiliul de Integritate al ANI. Apoi,  propunere care va ajunge la Comisia juridică pentru un raport şi, în final, va intra în plen. Până la alegerea unui nou şef al ANI, instituţia este condusă de vicepreşedintele Bogdan Stan.

Am luat la cunoştinţă de faptul că Horia Georgescu şi-a depus demisia, constatăm vacantarea postului, demarăm procedurile pentru numirea unui nou preşedinte al ANI, care durează maxim o lună“, a mai spus Dumitrescu.

Horia Georgescu şi-a dat demisia de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor din ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Horia Georgescu a fost președinte al Agenției Naționale de Integritate din aprilie 2012, scrie Mediafax.

 

Cele mai citite

VIDEO. Declarațiile lui Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Botoșani

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a declarat că se aşteaptă la un joc greu cu FC Botoşani, formaţie care a făcut meciuri bune în...

Fiul lui Piedone și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5

Vlad Popescu Piedone și-a depus, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura pentru Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al partidului PUSL. Candidatul Partidului Umanist...

90 de blocuri din Capitală, fără apă caldă până la finalul lunii

Aproximativ 90 de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă începând de astăzi și până pe 30 aprilie, pentru modernizarea unui tronson de...
Ultima oră
Pe aceeași temă