20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportSenatul a respins moţiunea simplă prin care se cerea demisia ministrului Teodorovici

Senatul a respins moţiunea simplă prin care se cerea demisia ministrului Teodorovici

Senatul a respins, luni, moţiunea simplă "Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare", inițiată de PNL și PDL, prin care se cerea demisia ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Pentru respingerea moțiunii au fost de 80 de voturi, iar pentru adoptarea acesteia s-au pronunțat 48 de senatori, iar 2 s-au abținut. Votul a fost electronic secret.

Președintele de ședință, Cristian Dumitrescu, vicepreședinte al Senatului, l-a felicitat pe ministrul Teodorovici, după respingerea moţiunii, pentru faptul că a reuşit să convingă 10 din cei 58 de semnatari ai moţiunii simple să nu voteze documentul.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, la dezbatere, că Guvernul nu este pregătit, din punct de vedere strategic, să aplice Acordul de Parteneriat privind fondurile europene pentru perioada 2014-2020. El i-a recomandat ministrului Eugen Teodorovici să fie mai realist atunci când susține că în anul 2015 România va ajunge la un grad de absorbție a fondurilor europene de 80%. Pe de altă parte, Vosganian a calificat ca "hazardate" afirmațiile premierului Victor Ponta că România ar putea adera la euro în anul 2019.

La rândul ei, senatoarea PSD Gabriela Firea a susţinut că absorbţia fondurilor europene numai este "o durere naţională" sub guvernarea Victor Ponta. "Se spune în textul în moţiunii simple că «ne plângem de ani de zile că absorbţia fondurilor europene este o durere naţională». Este doar un clişeu, preluat din vremea fostelor guverne, când, deşi era anunţată ca prioritate de rang zero, atragerea banilor europeni nu reuşea să scoată România de pe lista contributorilor la bugetul UE. Lucrurile s-au schimbat însă, iar cifrele nu au cum să mintă. Absorbţia fondurilor europene nu mai este o durere. A devenit un motiv de mândrie, o dovadă de performanţă şi de bună guvernare", a spus social-democrata.

Potrivit acesteia, "dacă n-ar fi trist, ar putea fi amuzant" că acei care au fost la guvernare în trecut "au curajul" să vorbească acum despre absorbţia fondurilor europene, deşi "aceştia au reuşit fabuloasa «performanţă» de a atinge valoarea de 7,6% grad de absorbţie, eşec dublat şi de blocarea a trei programe operaţionale sectoriale".

"La 30 decembrie 2013, rata sumelor rambursate României de către Comisia Europeană era de 36%. (…) România a încasat 5,6 miliarde euro din fondurile structurale şi de coeziune, alocate în perioada actuală de programare, dintre care mai mult de jumătate s-a încasat în anul 2013. Mă întreb: Îşi merită oare salariile miniştri care au contribuit la această situaţie? Mai merită partidul din care făceau parte aceşti miniştri să fie creditaţi cu voturi de către populaţia minţită?", a întrebat retoric Firea.

Pe de altă parte, Gabriela Firea a arătat România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rambursările de sume către un stat membru UE.

PNL şi PDL solicitau în moţiunea simplă demisia ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi somau Executivul să prezinte Comisiei Europene un proiect "serios" de Acord de Parteneriat privind fondurile europene pentru perioada 2014-2020.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă