13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportSituația senatorului Akos Mora va fi discutată la reunirea plenului. După 16...

Situația senatorului Akos Mora va fi discutată la reunirea plenului. După 16 noiembrie. ANI ameninţă cu plângeri penale

UPDATE 14:49  Agenţia Naţională de Integritate a trimis conducerilor Senatului și Camerei Deputaților că, dacă nu se vor pune în aplicare deciziile definitive ale ICCJ în cazurile senatorului Daniel Akos Mora și deputatului Ștefan Bucur Stoica, va sesiza organele de cercetare penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Comunicat ANI: ”Agenția Națională de Integritate s-a adresat conducerii celor două camere ale Parlamentului cu privire la punerea în aplicare a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul senatorului Mora Akos Daniel și a deputatului Stoica Ștefan Bucur. În situația în care deciziile Î.C.C.J. nu vor fi aplicate cu celeritate, în sensul dispunerii sancțiunilor disciplinare de revocare din funcție, Agenția va proceda la aplicarea de sancțiuni contravenționale persoanelor care au în atribuții ducerea la îndeplinire a sentinței judecătorești, precum și la sesizarea organelor de cercetare penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul Penal”

_ _ _ 

Cererea ANI de încetare a mandatului de santor al lui Akos Mora, declarat incompatibil, va fi pusă pe ordinea de zi în prima ședință a plenului Senatului, a declarat, luni, vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu. El a menționat că Biroul Permanent al Senatului a luat act de raportul Comisiei juridice, care este favorabil solicitării ANI prin care se solicită să se constate demiterea de drept din calitatea de senator a lui Daniel Akos Mora.

Senatorii nu au activitate în plen de la începutul campaniei electorale, iar următoarea ședință de plen ar putea avea loc abia după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, din 16 noiembrie.

Comisia juridică din Senat a adoptat, în 30 septembrie, un raport favorabil pentru încetarea mandatului senatorului PNL Akos Mora, solicitată în repetate rânduri de Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce instanța a decis că acesta s-a aflat într-o situație de incompatibilitate.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat atunci că va transmite preşedintelui ANI o scrisoare referitoare la cazul Akos Mora şi că nu va face plen pentru constatarea încetării mandatului acestuia. ”După aceea, o să vedem dacă lucrurile sunt înţelese bine şi de noi, şi de ANI. Trebuie să vă spun un lucru, Senatul nu primeşte ordine şi dispoziţii de la alte instituţii, da?”, a spus Tăriceanu.

Despre ce se va întâmpla cu avizul Comisiei juridice, preşedintele Senatului a repetat faptul că ”Senatul nu primeşte dispoziţii şi nu execută eventuale solicitări, la ordine, din partea niciunei alte instituţii”. ”Am să îi răspund preşedintelui ANI, probabil o să fac publică această scrisoare şi apoi puteţi pune întrebări”, a mai spus Tăriceanu.

Solicitarea președintelui ANI a fost discutată luni în Biroul Permanent al Senatului, iar președintele acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu urma să răspundă în scris.

Cele mai citite

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă