12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportSorin Grindeanu susține că nu a mai discutat cu Victor Ponta în...

Sorin Grindeanu susține că nu a mai discutat cu Victor Ponta în ultima perioadă: Este critic câteodată, o critică de cele mai multe ori constructivă

Premierul Sorin Grindeanu a precizat, luni, la Parlament, că nu a mai discutat, în ultima perioadă, cu fostul șef al Executivului, Victor Ponta.

Întrebat dacă se va mai consulta cu Victor Ponta, după declarațiile pe care fostul premier le-a făcut, în ultima perioadă, Sorin Grindanu a răspuns: „Preocuparea mea este să pun în aplicare programul de guvernare. Discut cu foarte multă lume, fie că face parte din PSD, cu atât mai mult fie că sunt în alte medii, care să mă ajute şi pe mine şi pe colegii mei să implementăm acest program. Restul, întâlniri, normal că avem, vorbim cu toată lumea. Nu cred că e neapărat o problemă care să fie de guvernare aceasta legată de discuţiile pe care le am eu sau domnul Dragnea cu domnul Victor Ponta, care am văzut că are câteodată critici”.

În ceea ce privește criticile lansate de fostul șef al Executivului, premierul susține că Victor Ponta nu a fost „extrem de critic”. 

„Este critic câteodată, o critică de cele mai multe ori constructivă”, a mai spus Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului, după ce a participat la „Ora prim-ministrului”. În acest context, el răspuns negativ, întrebat dacă a mai vorbit cu Ponta.

În 5 martie, Victor Ponta declara că Sorin Grindeanu îi cere sfaturi, dar că șeful Executivului face în continuare ce spune liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea.

„Dacă înţelegeţi gluma mea, domnul Grindeanu se sfătuieşte cu mine, dar face ce spune domnul Dragnea. Adevărurile se spun în glumă”, a afirmat fostul premier.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă