8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportSRI: Serviciul s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma

SRI: Serviciul s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma

Serviciul Român de Informaţii s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma SRL pentru suma de 12.600 lei. Anunţul a fost făcut de către SRI pe pagina sa de Facebook.

"Serviciul Român de Informaţii s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma SRL pentru suma de 12.600 lei, TVA inclus, reprezentând contravaloarea contractului subsecvent nr.90/3 din 26.01.2016, reziliat la data de 03.02.2016 de către Unitatea Militară 0502 Bucureşti. În ceea ce priveşte Spitalul Agrippa Ionescu, acesta a restituit către Hexi Pharma produsele achiziţionate, drept pentru care respectiva societate a stornat facturile prin care se efectuase plata", se arată într-un mesaj al Serviciului Român de Informaţii, postat pe pagina de Facebook a instuţiei.

SRI precizează că, pe 11.08.2016, Hexi Pharma Co SRL a transmis confirmarea debitului de 12.314,16 lei.

"În consecinţă, unitatea noastră spitalicească deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, faşă de care Hexi Pharma Co SRL şi-a manifestat disponibilitatea de a o plăti", potrivit sursei citate.

La începutul lunii martie 2017, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a firmei Hexi Pharma, pentru 340 de infracţiuni de înşelăciune, dar şi a directoarei Flori Dinu.

Astfel, S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii a 340 de infracţiuni de înşelăciune, dintre care 7 cu consecinţe deosebit de grave, a infracţiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe de altă parte, directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă