11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportStart pentru migrația primarilor

Start pentru migrația primarilor

Ordonanța de urgență care permite migrația aleșilor locali fără ca aceștia să își piardă mandatul a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial. Aleșii locali care își vor schimba formațiunea, în termenul de 45 de zile, prevăzut în document, o vor putea face o singură dată. Ordonanța specifică și că opțiunea poate fi pentru partid, organizație a minorităților naționale sau statut de independent. De această măsură beneficiază primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi.

Pe lângă semnătura premierului Victor Ponta, ordonanța de urgență este contrasemnată de vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea. Potrivit Constituției, asemenea acte normative intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial și după depunerea spre dezbatere în Parlament, operațiune care a fost, de asemenea, îndeplinită.

Explicațiile PSD

Anterior, vicepreşedintele PSD Gabriela Firea justificase întârzierea publicării ordonanței în Monitorul Oficial prin faptul că are nevoie de avizul Consiliului Legislativ şi de toate semnăturile. Întrebată de ce s-a amânat publicarea în Monitorul Oficial a OUG privind migraţia aleşilor locali, adoptată de Guvern acum o săptămână, Gabriela Firea a răspuns: ”Nu am înţeles ca fiind o amânare”. ”Eu am înţeles că este nevoie de absolut toate semnăturile, că trebuia şi un aviz de la Consiliul Legislativ şi va fi publicată această Ordonanţă în Monitorul Oficial şi ea va intra în vigoare. Deci nu a fost practic o amânare, au fost nişte detalii, dacă vreţi, de natură tehnică”, a adăugat Firea.

Însă, Consiliul Legislativ a emis pe data de 28 august un aviz favorabil cu observații la OUG privind migrația aleșilor locali, în ziua în care a fost adoptată de Guvern, ceea ce contrazice declarațiile senatorului PSD. În aceste condiții, singura problemă ar fi fost la semnăturile miniștrilor. Firea a evitat să precizeze ce semnături lipsesc de pe proiectul de lege. Totuși, potrivit proiectului de ordonanță de urgență, actul normativ urma să fie semnat, înainte de a fi însușit de premier, de vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea și avizat favorabil de către Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. Cum în Monitorul Oficial documentul a apărut contrasemnat de cei doi vicepremieri, nu este exclus ca problemele semnalate de senatorul PSD să fi existat la Ministerul Justiției.

Guvernul Ponta a aprobat ordonanța de urgență care suspendă pentru 45 de zile Statutul aleșilor locali în ciuda criticilor aduse de ambasadele occidentale și opoziția din România.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

“Nu le pasă”. Ce spun alegătorii maghiari despre alegerile europene

Alegătorii maghiari sunt împărțiți în ceea ce privește o schimbare în urma alegerilor europene, potrivit unor interviuri realizate de Euronews. Majoritatea maghiarilor își formează imaginea...

Zelenski mulțumește SUA pentru ajutorul de 89 de miliarde de euro

Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski și alți lideri europeni au mulțumit SUA pentru adoptarea unui proiect de lege de ajutor vital de 89 de miliarde...

VIDEO. Trupa Spice Girls, prezentă la petrecerea dată de Victoria Beckham. Soția fotbalistului a împlinit 50 de ani

La petrecerea aniversară de 50 de ani a Victoriei Beckham, membrele trupei Spice Girls s-au reunit, reînviind amintirile erei lor glorioase din anii '90....
Ultima oră
Pe aceeași temă