21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportStudenţii cer Guvernului investiții mai mari în învățământul superior şi creşterea burselor

Studenţii cer Guvernului investiții mai mari în învățământul superior şi creşterea burselor

Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) solicită Guvernului investiții mai mari în învățământul superior și creșterea cu 25% a burselor sociale și de merit, informează Agerpres. 

“UNSR a transmis prim-ministrului Victor Viorel Ponta o scrisoare deschisă prin care solicită Guvernului pe care îl conduce investiții importante în sistemul de învățământ superior, creșterea cu 25% a burselor sociale și de merit, dar și a subvenției pentru căminele și cantinele studențești (subvenție nemodificată de peste 5 ani, în pofida creșterii costurilor utilităților), precum și demararea unui proces de construcție de noi cămine, în vederea reducerii deficitului de locuri de cazare”, se arată într-un comunicat al UNSR.

UNSR subliniază totodată importanța reformei în Educație. “Un procent mai mare din PIB pentru Educație a fost solicitat în repetate rânduri atât de către reprezentanți ai studenților, cât și de reprezentanți ai elevilor și alți actori majori ai Educației, o atenție sporită acordată sistemului educațional a fost și ea solicitată an de an, o reformă a Educației își face din ce în ce mai cunoscută nevoia în rândul a tot mai multe persoane și cu toate acestea lucrurile stagnează în acest sector atât de important pentru o națiune, în ciuda promisiunilor și preocupărilor declarate ale multora”, se mai arată în comunicat.

Potrivit scrisorii deschise a UNSR, în anul academic 2013-2014, Institutului Național de Statistică oferea date ce precizau că în primii doi ani de studiu 20.000 de studenți au abandonat universitățile. UNSR reamintește că printre obiectivele educaționale ale Strategiei Europa 2020 se află reducerea ratei abandonului școlar sub 10% și creșterea procentului de tineri absolvenți de studii superioare (terțiare sau echivalente) la peste 40% până în 2020. Studenții susțin că o măsură de folos în acest sens este facilitarea accesului populației la învățământul superior prin investiții durabile.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă