Poziția adoptată de Aliați și de SUA față de Rusia a fost criticată de unele voci ca timidă și insuficientă pentru a descuraja o Rusie din ce în ce mai agresivă și irațională.
Țările aflate la granița de est a NATO puteau obține maximum o decizie de instalare a unor baze militare permanente pe teritoriul lor, cu zeci de mii de militari staționați în aceste baze și armament greu la dispoziție. Este ceea ce a cerut explicit Polonia care a solicitat 10.000 de militari NATO pe teritoriul său. Acest lucru nu s-a întâmplat din două motive. Mai întâi, pentru că aliați importanți ca Germania și Italia (care ambele au baze americane pe teritoriul lor) au refuzat și ar fi existat riscul creării unei falii în interiorul NATO într-un moment în care era esențial să se dea un mesaj de unitate și solidaritate și apoi pentru că nu au dorit americanii, care, la o adică, pot să își mute bazele unde doresc, și nu au dorit pentru că Washingtonul nu a dorit să dea semnalul unui nou Război Rece. Președintele Obama a dat asigurări aliaților din Europa de Est că SUA le vor apăra în caz de agresiune rusească în virtutea Articolului 5 și de aici sublinierea importanței Articolului 5 în varianta finală, dar nu a dorit să facă o mutare agresivă pe tabla de șah cu trupele în Europa de Est pentru a nu-i oferi lui Putin nici un motiv de escaladare.
Această poziție reținută ridică însă două probleme care au și fost subliniate de critici. Prima e că lasă impresia că Actul Fondator semnat de NATO și Rusia în 1997 (prin care NATO se angajează să nu instaleze baze permanente în noile state membre) are preeminență în fața apărării colective, ceea ce ar fi interpretat la Moscova drept un semn de slăbiciune din partea SUA și a NATO și a doua, că presupune că Putin este un actor internațional rațional care va fi descurajat de măsurile luate și va înțelege că NATO nu dorește să reînvie războiul rece și nu amenință Rusia. Această ipoteză a fost infirmată însă chiar de fostul ambasador la Moscova și consilier al lui Obama, Michael McFaul, care a apreciat pentru Los Angeles Times că, cel mai probabil, își va muta trupele aproape de granițele NATO ceea ce va forța Alianța să instaleze baze permanente în Europa de Est.
Ne-am descurcat mai bine decât ceilalți?
Adoptarea, înainte de summit, a așa-numitelor planuri de contingență pentru România, despre care Băsescu a afirmat că a reprezentat obiectivul inițial principal, vine să umple un gol aberant în structura de securitate a Alianței. Trecuseră 10 ani de la extindere și NATO nu elaborase încă scenariile și planurile de apărare a noilor membri, mai ales pentru că aliații nu au dorit să încalce tabuul potrivit căruia Rusia nu reprezintă o amenințare pentru NATO. Criza ucraineană a spulberat acest tabu și planurile au putut fi adoptate.
A doua cea mai bună opțiune oferită țărilor din Est a fost înființarea unei forțe de reacție rapidă în cadrul așa-numitului Readiness Action Plan (RAP), împreună cu prepoziționarea de echipament și rotația permanentă a forțelor nepermanente a fost criticată ca insuficientă și puțin credibilă ca forță de disuasiune, dar în calcul absolut, pentru România este un plus de securitate. Deocamdată, pe teritoriul României există două baze, administrate de România și SUA pe temei bilateral. Dacă va exista un comandament central în Polonia și patru subcomandamente regionale în țările baltice și România și vom avea trupe NATO care se vor roti la baze despre care președintele a declarat că sunt pregătite, atunci securitatea națională va căpăta și o dimensiune europeană.
Pe de altă parte, România a obținut, în plus, încă o structură de securitate, de această dată tot pe baze bilaterale cu Statele Unite. În planul de un miliard de dolari pentru întărirea securității Estului Europei anunțat de Obama la Varșovia în iunie intrau și structuri de antrenament și exerciții navale în Marea Neagră și în Marea Baltică. Băsescu a lăsat să se înțeleagă că a acceptat oferta lui Obama, ceea ce răspunde solicitărilor României privind menționarea importanței strategice a Mării Negre pentru NATO și, subsecvent, a unei prezențe navale în Marea Neagră. Cooperarea militară româno-americană se va extinde la toate componentele militare relevante: pe uscat, în aer, în sistemul antirachetă și acum, pe mare.
Aceste garanții de securitate vin însă cu un preț și nu este vorba numai de creșterea cheltuielilor militare la 2% din PIB. Băsescu a menționat că României i s-a solicitat să asigure paza aeroporturilor din Kandahar și Kabul, ceea ce presupune menținerea unui contingent semnificativ în Afganistan. Pe de altă parte, administrația Obama a anunțat că are o strategie pentru distrugerea Statului Islamic. Nu există informații că României i s-a cerut sprijinul, dar dacă i se va solicita, nu va putea să refuze.
Ucraina se îndreaptă spre rupere
Aliații nu au oferit sprijinul militar așteptat de Ucraina și în aceeași zi Kievul a semnat un armistițiu cu separatiștii bazat pe planul lui Putin. Băsescu a vorbit despre „o Transnistrie mai mare” în sud-estul Ucrainei, avertismente similare privind o rupere de facto a Ucrainei venind însă și din Occident, inclusiv de la Washington. Sâmbătă seara au fost reluate tirurile „separatiste” lângă Mariupol, portul la Marea Azov care stă în calea unui culoar rus spre Crimeea și ieri, tirurile asupra forțelor ucrainene din apropiere de Donețk. Autoproclamatul guvernator al Republicii Populare Donețk, Pavel Gubarev, a declarat în acest context că e bucuros de armistițiu, dar că nu va fi fericit până când nu va exista un stat numit Noua Rusie care să se întindă până la granița României. Adică să includă și Moldova. Astfel de declarații ridică semne serioase de întrebare asupra caracterului „rațional” al politicii Rusiei și al lui Putin în special.
