19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportSurse: Klaus Iohannis a discutat, joi, la telefon cu social-democrata Sevil Shhaideh,...

Surse: Klaus Iohannis a discutat, joi, la telefon cu social-democrata Sevil Shhaideh, urmând să se întâlnească săptămâna viitoare pentru o discuţie faţă în faţă

Preşedintele României, Klaus Iohannis, ar fi sunat-o deja pe social-democrata Sevil Shhaideh, propusă de liderul PSD pentru funcţia de premier al României. Cei doi ar fi discutat imediat după conferinţa de presă pe care şeful statului a ţinut-o în cursul acestei zile, urmând să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a avea o discuţie tete-a-tete, au declarat surse politice pentru News.ro.

Potrivit surselor citate, liderul PSD, Liviu Dragnea a decis duminică “să nu forţeze legea” şi să nu se autopropună pentru funcţia de prim-ministru. Astfel, preşedintele PSD a avut luni o întâlnire cu Sevil Shhaideh, în cadrul căreia i-a propus să fie premier.

De asemenea, Liviu Dragnea i-a prezentat lui Klaus Iohannis propunerea de premier într-un plic, în cadrul consultărilor de miercuri de la Palatul Cotroceni, moment în care şeful statului a afirmat că este “o propunere foarte bună”.

Cele mai citite

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...
Ultima oră
Pe aceeași temă