14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportSurse: Sevil Shhaideh a convocat miniștrii la o ședință informală de Guvern,...

Surse: Sevil Shhaideh a convocat miniștrii la o ședință informală de Guvern, în cursul zilei de vineri

Vicepremierul Sevil Shhaideh, care în perioada deplasării lui Sorin Grindeanu are atribuții de premier, a convocat, vineri, miniștrii la o ședință informală de Guvern, pe tema bugetului, potrivit unor surse oficiale, citate de Agerpres.

Potrivit surselor citate, ședința va avea loc începând cu ora 15.00.

Vicepremierul Sevil Shhaideh va îndeplini, până luni, atribuții de premier, ca urmare a vizitei șefului Executivului, Sorin Grindeanu, în Statele Unite, unde va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite.

Astfel, „în perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României”, potrivit unei decizii publicate, marţi, în Monitorul Oficial.

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump va avea loc vineri, pe 20 ianuarie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi “se încăpăţânează” să meargă.

Alături de Liviu Dragnea va merge şi premierul Sorin Grindeanu.

Preşedinţia a precizat, luni, că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.

 

Cele mai citite

Previziunile CE pentru economia europeană: creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0 % în UE și de 0,8 % în zona euro

Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit uşor, de la 0,9% la 1%, estimările privind creşterea economiei Uniunii Europene în acest an, pe fondul avansului consumului...

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă